Conducerea APIA, decapitată de ministrul Ilie Sîrbu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Conducerea APIA, decapitată de ministrul Ilie Sîrbu

Social 20 Martie 2009 / 00:00 723 accesări

În urma analizei activităţii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), ministrul Agriculturii, Ilie Sîrbu, a luat o decizie şoc. Directorii APIA din Bucureşti şi din ţară au fost demişi pentru deficienţe în activitatea instituţiei, începînd de la întreruperile sistemului informatic, pînă la întîrzierea plăţilor şi suprapuneri de atribuţii la nivelul aparatului central al instituţiei. Reprezentanţii Ministerului Agriculturii susţin că Ilie Sîrbu a dispus ca, în cel mai scurt timp, să fie reanalizat, sub aspectul eficienţei, circuitul informaţiilor în vederea scurtării termenelor de finalizare a dosarelor de plată. De asemenea, Sîrbu a atras atenţia asupra modului în care firma care asigura soft-ul respectă prevederile contractuale, solicitînd, în paralel, o evaluare amănunţită a activităţii întregului aparat al APIA. Directorul de comunicare al ministerului, Gabriel Luca, a declarat că din cei 60 de directori din cadrul APIA, 42 sînt directori locali ai agenţiei. \"Am înţeles că au fost demiteri masive, dar nu am primit nicio hîrtie în acest sens. Pe de altă parte, nici pe cale neoficială nu am primit semnale că ar fi o problemă la Constanţa, mai ales că la noi nu au avut loc întîrzieri la plăţi sau pe alte segmente\", a declarat directorul executiv al APIA Constanţa, Dumitru Mergiani.

Taguri articol


12