Noul director al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Daniel Constantin, vrea să reorganizeze instituţia, dar şi să termine de acordat subvenţiile pe suprafaţă aferente lui 2008 pînă la 30 iunie. De asemenea, Constantin are în plan să înceapă, la 1 decembrie, plăţile pentru 2009. „Conform rapoartelor de audit, se impune o reorganizare la nivel central, în sensul că sînt cîteva compartimente care lipsesc. De exemplu, recuperarea debitelor nu este foarte bine reglementată de actuala organigramă şi atunci putem încerca să creăm mai multe compartimente care vor gestiona acest lucru”, a afirmat Constantin. Acesta a precizat că foarte multe dintre compartimentele APIA sînt foarte stufoase, altele au nevoie de personal suplimentar, cum ar fi serviciul de autorizare plăţi sau serviciul de plăţi UE. “Este mai mult o recompartimentare a APIA şi introducerea mai multor direcţii, servicii, birouri”, a mai declarat Constantin. APIA şi-a propus să termine de plătit subvenţiile la hectar aferente anului 2008 la 30 iunie 2009, termen stabilit prin regulament al CE. Plăţile au început la 25 martie, iar pentru sumele acordate după data de 30 iunie, CE calculează penalizări pentru statul membru. “Pentru acest lucru, mobilizarea trebuie să fie generală. Aşa cum misiunea de audit a CE a scos în evidenţă, trebuie să îmbunătăţim anumite fluxuri de documente. Va trebui intensificat procesul de înregistrare de cereri în baza de date. Există bani în bugetul Agenţiei de Plăţi pentru angajarea studenţilor pe perioadă determinată pentru realizarea acestui lucru, dar şi pentru a realiza celelalte obiective, cum ar fi acela de începe la 1 decembrie 2009 plăţile aferente acestei campanii”, a adăugat directorul APIA. Totodată, Constantin a precizat că, în zilele următoare, APIA va lansa licitaţia pentru controlul prin teledetecţie. APIA va mai organiza, în perioada următoare, şi o licitaţie şi pentru refacerea imaginilor digitale ale terenurilor agricole, realizate în baza unor fotografii aeriene ale parcelelor.