Conducerea Consiliului Judeţean Constanţa a remis, ieri, cîte o scrisoare deschisă, prin care a fost comunicată primului ministru şi ministrului Culturii situaţia în care a ajuns judeţul Constanţa, după ce prefectul a suspendat activitatea Teatrului de Stat Constanţa. În scrisoare, preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu, declară că toate acţiunile întreprinse de prefect în ultimele două săptămîni sînt în măsură să aducă o gravă perturbare a vieţii culturale din judeţ şi, nu în ultimul rînd, să creeze o problemă socială majoră în rîndul salariaţilor instituţiilor de cultură. „Consiliul Judeţean Constanţa s-a conformat Deciziei civile nr. 79/CA/23 martie 2007, pronunţată în dosarul nr. 1691/45/2006 al Curţii de Apel Iaşi şi a luat toate măsurile necesare încetării activităţii Teatrului Naţional Constanţa. În aceste condiţii, nu înţelegem demersul prefectului judeţului, Dănuţ Culeţu, care, la mai mult de două luni de la data şedinţei CJC şi după punerea în aplicare a HCJC, notifică instituţia noastră pentru reanalizarea şi revocarea HCJC 131, întrucît o consideră nelegală”, susţine Constantinescu în scrisoarea adresată premierului.
În finalul documentului, preşedintele CJC solicită premierului intervenţia de urgenţă la nivelul judeţului Constanţa pentru deblocarea crizei în care s-a ajuns, ca urmare a acţiunilor prefectului şi schimbarea lui Dănuţ Culeţu din funcţia pe care o ocupă. Vineri seară, artiştii rămaşi şomeri au ales o modalitate inedită de a protesta: au arborat pe faţada Teatrului de Stat Constanţa un banner pe care au fost înscrise cu litere de-o şchioapă 8 cuvinte: „Instituţie de Cultură, închisă abuziv de prefectul Dănuţ Culeţu”.