Comisia de Dialog Social Constanţa s-a întrunit, în cursul zilei de ieri, la solicitarea sindicatului „Siampa Sanitas” care reprezintă salariaţii din sistemul de protecţie a copilului şi persoanelor cu handicap. Principalul subiect pe agenda de lucru a fost refuzul conducerii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului (DGASPDC) Constanţa de a semna Contractul Colectiv de Muncă (CCM). „La sfîrşitul anului trecut, CCM la nivel naţional a fost semnat de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului (ANPDC), Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap (ANPH) şi Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene (UNCJ). Nici una dintre aceste organizaţii nu avea dreptul de a semna un asemenea contract, deoarece nu sînt angajatori. Din acest motiv, UNCJ a şi denunţat contractul. Angajatori sînt DGASPDC-urile, care nu au avut nici un reprezentant la negocieri. În plus, nu a fost chemat nici Ministerul Finanţelor, cel care alocă bani pentru bugetul instituţiei noastre. Prin urmare, nu pot semna contractul, pentru că aş comite o ilegalitate. Bugetul nostru pentru anul 2008 este de aproximativ 300 de miliarde de lei. Noi am avea nevoie de peste 500 de miliarde de lei pentru a acoperi toate cheltuielile. Potrivit legii bugetului, trebuie să ai la bază finanţarea unor drepturi înainte de a le acorda. Iar eu nu am această finanţare”, a declarat directorul DGASPDC Constanţa, Petre Dinică. El a mai precizat că angajaţii instituţiei sînt manipulaţi de liderii de sindicat şi că discuţiile purtate ieri sînt rezultatul unor implicări politice. În urma şedinţei au fost soluţionate o serie de probleme la nivel local, cum ar fi plata indemnizaţiilor de hrană pînă pe data de de 5 ale fiecărei luni şi plata lunară a indemnizaţiei de cazarmament. Pentru problema CCM s-a decis organizarea unei întruniri în cursul săptămînii viitoare, la care să participe şi ANPDC şi ANPH.