Referitor la incidentul petrecut marţi la intrarea în combinatul Lafarge din localitatea Medgidia, Biroul de presă al Consiliului Judeţean Constanţa aduce următoarele precizări:
“În urma invitaţiei (care s-a dovedit a fi doar formală) a directorului general al Lafarge, Edmund Piesh, în cursul dimineţii de ieri, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, s-a deplasat la Medgidia împreună cu deputatul Lucian Băluţ, precum şi cu alţi funcţionari din cadrul instituţiei, la sediul societăţii comerciale. Încălcîndu-se toate regulile de protocol şi demonstrînd o sfidare inacceptabilă faţă de instituţia Consiliului Judeţean, conducerea Lafarge Medgidia a transmis verbal agentului de pază de la punctul de acces mesajul că “va veni Constantinescu de la Consiliul Judeţean, legitimează-l... şi lasă-l să intre doar cu încă o persoană”!
Îi aducem la cunoştinţă domnului Edmund Piesh că rezidenţa într-o ţară îl obligă la cunoaşterea şi respectarea legilor acestei ţări, iar în ceea ce priveşte incidentul de marţi, că instituţia Consiliului Judeţean este autoritatea administraţiei publice locale, constituitã la nivel judeţean, avînd atribuţii privind dezvoltarea economico-socială a judeţului şi că preşedintele Consiliului Judeţean reprezintă judeţul în relaţiile cu celelalte autorităţi publice, cu persoanele fizice şi juridice române şi străine, precum şi în justiţie. Totodată, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a primit, la alegerile locale din iunie, votul de încredere a peste 158.000 de cetăţeni ai judeţului Constanţa, pe care îi reprezintă.
Atitudinea de tip colonial a domnului Edmund Piesh, care consideră România „un teritoriu de peste mări”, este o jignire la adresa autorităţii judeţene şi la adresa cetăţenilor acestui judeţ, inclusiv a celor care muncesc pe un salariu mizer în combinatul Lafarge. Această sfidare şi încălcare a regulilor elementare de protocol şi de politeţe denotă că, în plus faţă de politica de monopol practicată de această companie, conducerea acesteia urmăreşte să ascundă autorităţii judeţene aspecte negative privind condiţiile de muncă şi evită să discute despre zvonurile legate de încurajarea muncii la negru şi a altor încălcări ale legislaţiei în vigoare.”
Purtătorul de cuvînt al CJC, Cristian Moldovanu