Conducerea Maternităţii Giuleşti riscă amenzi de până la 10.000 de lei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Dacă sunt găsite nereguli

Conducerea Maternităţii Giuleşti riscă amenzi de până la 10.000 de lei

Sănătate 20 August 2010 / 00:00 440 accesări

Conducerea de la Maternitatea Giuleşti ar putea fi amendată cu până la 10.000 de lei dacă în urma verificărilor se vor găsi nereguli în ceea ce priveşte securitatea muncii, a declarat, ieri, inspectorul şef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bucureşti, Ştefan Mareş. El a precizat că acest lucru ar putea fi valabil şi pentru asistente şi pentru personalul tehnic care a montat instalaţia electrică. Amenzile vor fi aplicate în funcţie de concluziile anchetei, care vor trebui să stabilească cu exactitate vinovaţii din punct de vedere al securităţii în muncă. Totodată, Mareş a arătat că ar putea fi formulate plângeri penale de către ITM Bucureşti, în cazul în care se constată abateri grave de la securitatea muncii. Inspectorul şef adjunct al ITM Bucureşti a mai spus că ieri au fost ridicate mai multe documente de la Maternitatea Giuleşti, precizând că se vor face în continuare audieri în acest caz. Mareş a adăugat că vor fi audiaţi medicii şi asistentele care erau pe tură luni, când s-a produs incendiul, precum şi personalul care se ocupa de întreţinerea sistemului electric al spitalului. Specialiştii şi anchetatorii au revenit, ieri, la Maternitatea Giuleşti, pentru continuarea investigaţiilor la faţa locului. O autospecială de la Primăria Sectorului 6, dotată cu scară rulantă, a fost adusă la Maternitatea Giuleşti, pentru a ajuta la demontarea aparatelor de aer condiţionat aflate în exteriorul clădirii. Un specialist al unui service autorizat de aparate de aer condiţionat, desemnat de Inspectoratul Teritorial de Muncă să verifice aparatele din încăperea unde a avut loc incendiul de la Maternitatea Giuleşti, a spus, miercuri, că nu aparatul a explodat, ci că o priză poate fi sursa focului. Specialistul Vasile Neagu, cel care a investigat, la Maternitatea Giuleşti, sistemul de aer condiţionat din încăperea unde a avut loc incendiul, declara, miercuri, că aparatul de aer condiţionat nu a explodat, ci că, cel mai probabil, sursa de curent ar putea fi problema în cazul incendiului. Rugat să detalieze, specialistul a arătat că, potrivit informării pe care a primit-o din partea poliţiştilor, la demontarea părţii interioare a aparatului de aer condiţionat a existat o presiune, semn că gazul pe baza căruia funcţionează aceste aparate, respectiv freonul, nu a fost alterat şi nici nu a ieşit de pe sistemul intern al aparatului. Astfel, a arătat Neagu, nu se poate pune problema ca aparatul în sine să fi explodat. În schimb, el a prezentat o altă ipoteză a tragicului eveniment, aceea că \"adesea, sunt folosite prize din Republica Moldova şi au existat cazuri în care acestea s-au aprins\". Specialistul a presupus că şi în acest caz incendiul ar fi fost provocat de o priză slabă din punct de vedere calitativ. El a spus că va reveni zilele următoare pentru verificarea în detaliu a componentei externe a aparatului de aer condiţionat, cea care conţine ventilatorul întregului agregat şi care de obicei se montează în exteriorul clădirii, lângă geamul la care este montat aparatul. Tot miercuri, a mai fost verificată şi aparatura tehnică medicală din încăperea unde a avut loc incendiul. Specialiştii Mihai Pielmuş şi Aurel Zamfir au spus că au verificat mai multe injectomate şi alte aparaturi, mai puţin incubatoarele şi aparatul de aer condiţionat. Întrebaţi care sunt constatările până la acest moment şi cum se prezenta aparatura găsită în salonul de la Maternitatea Giuleşti, cei doi specialişti au arătat că starea lor era bună din cauza faptului că aparatura era nouă. Şeful Secţiei de Urmărire Penală din cadrul Parchetului instanţei supreme, Marius Iacob, declara, miercuri, că aparatele de aer condiţionat din Maternitatea Giuleşti au fost verificate amănunţit în 20 iulie, de o firmă specializată şi că trebuie să se constate dacă improvizaţia care exista a fost sursa focului. \"A fost o improvizaţie, dar trebuie să vedem dacă aceasta este şi cauza producerii incediului\", a spus Marius Iacob. El a spus că specialiştii în domeniile exploziilor şi incendiilor implicaţi în anchetă au ridicat obiecte arse din încăperea unde s-a produs incendiul şi că se aşteaptă rezultatele expertizelor. În funcţie de acestea se va vedea dacă va fi nevoie şi de altele.

Poliţiştii au luat, miercuri, înregistrările surprinse de camerele video plasate pe holul care ducea către Secţia Terapie Intensivă pentru prematuri de la Maternitatea Giuleşti. Ei au mai ridicat numeroase cutii de carton în care se aflau diverse piese sau aparate din încăperea unde a avut loc incendiul de luni seara.



12