UE inaugurează la 1 ianuarie o conducere bicefală de tip nou, reprezentată de preşedintele permanent, Herman Van Rompuy, şi o preşedinţie semestrială spaniolă, despre care toţi speră că va fi pacifistă, dar care a început deja cu câteva fricţiuni. La această polaritate creată de Tratatul de la Lisabona, se adaugă, pentru a complica şi mai mult reprezentarea Europei, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, care este hotărât să nu se lase eclipsat, şi Catherine Ashton, noua şefă a diplomaţiei UE.

Tratatul menţine în funcţiune un sistem al preşedinţiei semestriale, care va reveni Spaniei din luna ianuarie pentru toate problemele, cu excepţia reuniunilor şefilor de stat şi de Guvern, care îi revin lui Herman Van Rompuy, şi Afacerilor Externe, care îi aparţin lui Catherine Ashton. Marele defect al Tratatului de la Lisabona este menţinerea preşedinţiei semestriale a UE. Herman Van Rompuy care îşi preia la 1 ianuarie funcţia de conducere a Consiliului European, după o lună în care s-a manifestat discret, a fost nevoit să ajungă la o înţelegere cu Spania. Şeful Guvernului spaniol, Jose Luis Rodriguez Zapatero, a obţinut permisiunea de a găzdui în ţara sa mai multe summit-uri importante, între UE şi SUA sau cu statele din America Latină. În timp ce Afacerile Externe scapă în principiu, preşedinţiei semestriale, şeful diplomaţiei spaniole Miguel Angel Moratinos i-a oferit ajutorul lui Catherine Ashton în domenii de interes pentru Spania: Orientul Mijlociu, America Latină, Africa de Nord şi Mediterana. Aceleaşi probleme se ridică şi în ceea ce priveşte dosarele economice.

Jose Manuel Barroso va începe în februarie, când se va desfăşura primul summit din era Van Rompuy, un nou mandat de cinci ani având la rândul său ca prioritate, dinamizarea economiei europene până în 2020. Punerea în aplicare a Tratatului de la Lisabona şi a noilor instituţii care vor premite reformarea Europei reprezintă principala prioritate a preşedinţiei spaniole a UE, în primul semestru al lui 2010, potrivit oficialilor de la Madrid. Cea de a patra preşedinţie spaniolă va avea de asemenea ca politică dominantă consolidarea relansării economice, dinamizarea rolului global al Europei şi promovarea egalităţii şi solidarităţii. Dincolo de aceste generalităţi, Guvernului socialist al lui Jose Luis Rodriguez Zapaterio va insista pe mai multe teme, printre care relaţiile cu Cuba, Uniunea pentru Mediterana sau lupta împotriva violenţei sexiste în Europa.