Conductă veche de 60 de ani, înlocuită de RAJA în cartierul Coiciu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Conductă veche de 60 de ani, înlocuită de RAJA în cartierul Coiciu

Social 03 Decembrie 2014 / 00:00 905 accesări

Conducta magistrală care alimentează cu apă rece întregul cartier Coiciu va fi înlocuită de către SC RAJA SA în prima parte a lunii decembrie. Lucrările sunt efectuate pe strada Răsuri din cartierul constănțean. ”Ca urmare a avariilor înregistrate în ultima perioadă la magistrala de distribuție apă pentru cartierul Coiciu pe un tronson de aproximativ 200 de metri s-a luat decizia înlocuirii întregului segment”, a explicat purtătorul de cuvânt al SC RAJA SA, Irina Oprea. Lucrările au început ieri dimineață și vor fi finalizate până pe 15 decembrie, anunță reprezentantul companiei, însă pe durata operațiunii de schimbare a conductei, abonații nu vor fi lipsiți de apa rece. Cartierul Coiciu va râmâne fără apă doar la sfârșitul lucrării, când se va realiza racordul la rețea al magistralei înlocuite. ”Oprirea apei se va face doar în momentul racordării capetelor conductei nou montate la sistemul de apă centralizat din cartier. Oprirea va fi de maxim 12 ore la data respectivă”, a anunțat Oprea. În cadrul aceleiași lucrări va fi efectuată și sectorizarea conductei în mai multe vane, pentru ca în cazul în care mai apar avarii, oprirea apei să fie limitată pe sectorul afectat, nu în întregul cartier, ca până acum. Pe segmentul înlocuit, magistrala are o vechime de peste 60 de ani, valoarea lucrării ridicându-se la aproximativ 500 de mii de lei. Costurile vor fi suportate integral din fonduri proprii ale SC RAJA SA.

Taguri articol


12