Iubitorii artei plastice sunt aşteptaţi, astăzi, de la ora 17.00, la un eveniment special: vernisajul expoziţiei „Conexiuni spaţiale”, în spaţiul neconvenţional al Galeriei Museion din cadrul Muzeului de Artă. Propuse spre admiraţie sunt lucrările originale semnate de Iustina-Silvana Ursu - care, cu această ocazie, îşi demonstrează încă o dată înclinaţia spre artele textile - şi Gheorghe Constantin, care va încânta publicul cu sculpturile sale.
Iustina-Silvana Ursu este o prezenţă constantă la expoziţiile colective ale Uniunii Artiştilor Plastici din România, Filiala Constanţa, reuşind, de fiecare dată, să surprindă în mod plăcut publicul cu creaţiile sale originale prin care îşi propune să sfideze convenţionalul. Talentul şi apetenţa sa către artele decorative nu trec neobservate şi neapreciate, dovadă fiind şi bursa obţinută, anul trecut, la prima ediţie a „Saloanelor Dobrogei”. Atunci, Iustina Ursu a fost premiată de Clubul Rotary Pontus Euxin Constanţa. Tânăra este cadru didactic la şcolile constănţene „Jean Bart” şi „Anghel Saligny”, unde îi iniţiază pe elevii de gimnaziu în tainele artei, la orele de „Educaţie plastică”. De asemenea, artista le insuflă dragostea pentru frumos, aducându-i să viziteze, în mod constant, expoziţiile Muzeului de Artă.
Aceeaşi dăruire de pedagog se întâlneşte şi la sculptorul Gheorghe Constantin, mentor al mai multor generaţii de creatori, pe care i-a îndrumat spre calea plină de satisfacţii spirituale a artei, în calitatea sa de profesor la Şcoala Populară de Arte şi Meserii - în prezent, Centrul Judeţean Cultural „Teodor Burada”.