Confecţionarea mărţişoarelor, antidot pentru vremea geroasă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Confecţionarea mărţişoarelor, antidot pentru vremea geroasă

Cultură 31 Ianuarie 2011 / 00:00 1714 accesări

Pentru că primăvara nu este foarte departe, la Muzeul de Artă Populară au început, deja, pregătirile pentru tradiţionalul Târg de Mărţişoare. Manifestarea care împlineşte opt ani de existenţă se va bucura de o participare numeroasă, în proiect fiind implicaţi elevi, studenţi, dar şi meşteri populari autentici. De asemenea, în cadrul atelierelor de pedagogie muzeală au început activităţile de confecţionare a micilor simboluri ale primăverii de către copiii de la grădiniţele şi şcolile constănţene, acţiunile creative fiind întrerupte, momentan, din cauza vacanţei semestriale. De altfel, micile obiecte însoţite de nelipsitul şnur alb-roşu vor fi expuse spre vânzare alături de creaţiile „profesioniştilor”. Totodată, o expoziţie temporară, intitulată „Mărţişorul în costumul popular românesc”, care valorifică obiectele din patrimoniul instituţiei de cultură constănţene, va ilustra istoria talismanului care anunţă venirea primăverii.

Târgul de Mărţişoare, organizat în fiecare an, pe platoul din faţa muzeului de etnografie constănţean, îşi propune să reînvie tradiţia mărţişorului autentic, concurat de kitsch-ul care se găseşte din abundenţă pe tarabele pieţelor şi la colţ de stradă.

Taguri articol


12