Conferinţa Internaţională Balcanică de Fizică Aplicată, un real succes

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Cercetătorii români, la mare căutare peste graniţe

Conferinţa Internaţională Balcanică de Fizică Aplicată, un real succes

Social 09 Iulie 2009 / 00:00 893 accesări

Universitatea „Ovidius” Constanţa a găzduit, în perioada 6-8 iulie 2009, Workshop-ul Internaţional Balcanic de Fizică Aplicată. Manifestarea, aflată la cea de-a X-a ediţie, a fost organizată în colaborare cu Uniunea Balcanică de Fizică (UBF), Academia Oamenilor de Ştiinţă din România, Societatea Română de Fizică, Universitatea din Bucureşti şi Societatea Română de Ştiinţa Materialelor, sub patronatul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării. „Din cele zece ediţii organizate de UBF (workshop-ul fiind o aplicaţie a instituţiei UBF) doar trei nu au fost ţinute în Constanţa (în două dintre aceste ocazii conferinţa ţinîndu-se în afara ţării). În ultimii şapte ani însă, evenimentul a fost găzduit de Universitatea „Ovidius”. Mai mult, modul în care au fost organizate aceste şapte ediţii, a determinat UBF să decidă ca workshop-ul să fie organizat şi de acum înainte la Ovidius”, a declarat rectorul Universităţii „Ovidius”, prof. univ. dr. Victor Ciupină. Pentru participarea la conferinţă, au fost înscrise peste 1.000 de lucrări, însă au fost selectate doar 500. Au participat aprox. 200 de cercetători, dintre care 150 numai din România. Au mai participat fizicieni din Brazilia, Turcia, Grecia, Marea Britanie, Irlanda, Ucraina, Republica Moldova, Bulgaria, Rusia, Italia, Austria, Cehia, Cipru,Italia, Canada etc. „Este un eveniment excelent. Au fost prezentate lucruri originale care ne-au lărgit orizontul. Voi mai veni şi la ediţiile viitoare, dacă voi mai avea ocazia”, a declarat prof. P.C. Fannin de la Colegiul Trinity din Dublin, Irlanda. Workshop-ul Internaţional Balcanic de Fizică Aplicată este singura conferinţă de profil organizată anual. „Ritmicitatea unei conferinţe este principalul atuu atunci cînd e vorba de eficienţa unei astfel de manifestări”, a adăugat prof. univ. dr. Victor Ciupină. Lucrările susţinute în cadrul workshp-ului vor fi publicate în reviste de specialitate cotate ISI.

Americanii, interesaţi de cercetarea fizicienilor români

Printre participanţii la a zecea ediţie a Workshop-ului Internaţional Balcanic de Fizică Aplicată s-a numărat şi prof. Horia Alexandru, din cadrul Facultăţii de Fizică a Universităţii Bucureşti şi, totodată, preşedintele executiv al Societăţii Române de Ştiinţa Materialelor - Creşterea Cristalelor. Deşi denumirea poate duce cu gîndul la cristale precum cuarţul, în realitate activitatea cercetătorului nu are nimic în comun cu acestea. „Noi cercetăm mecanisme de creştere a cristalelor din faza fluidă. Acestea nu sînt cristale care se găsesc în natură, ci sînt crescute din soluţii suprasaturate. Ele au aplicaţii în domenii precum tehnica laser sau în domeniul optoelectronică”, a declarat prof. Horia Alexandru. Pentru că, din păcate, bugetul facultăţilor române nu poate suporta punerea în practică a acestor teorii, studiile fizicienilor români rămîn doar la stadiul de cercetare. Tocmai pentru aceste cunoştinţe, fizicienii români sînt însă foarte căutaţi în străinătate. „Acum opt ani, am fost invitat de un laborator guvernamental din California care creştea cristale pentru realizarea fuziunii nucleare în scopul obţinerii energiei. Voiau să ştie ce procedeu se foloseşte exact în mecanismele de creştere, cum este obţinută puritatea dorită a cristalului. În asemenea situaţii, sîntem folositori şi noi, teoreticieni din zona asta a Europei”, a adăugat prof. Horia Alexandru.



12