În perioada 24-26 mai, Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice, din cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa, şi Asociaţia Română pentru Studii Baltice şi Nordice au organizat cea de-a patra conferinţă internaţională de studii baltice şi nordice, intitulată „Empire-building and region-building in the Baltic, North and Black Sea Areas”. La aceasta au participat peste 90 de cercetători de la universităţi şi instituţii de cercetare din România, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, SUA, Germania, Finlanda, Spania, Portugalia, Turcia, Marea Britanie, Japonia şi Austria. Pe lângă aceştia, au mai luat parte la eveniment şi reprezentanţi ai corpului diplomatic, care, în prima zi, au luat parte la masa rotundă dedicată construcţiei regionale în zona Mării Baltice.
Conferinţa a fost organizată pe 5 reuniuni plenare şi 13 secţiuni. În cadrul reuniunilor plenare, au conferenţiat cercetători recunoscuţi precum Marko Lehti (despre istoria transnaţională şi cooperarea regională, comparativ între zona Balticii şi Mării Negre), Marku Kangaspurro (despre identităţi divizate în zona Mării Baltice), Stefan Ewert (despre rolul protecţiei apei şi agriculturii în zona baltică, instrumente ale ale cooperării regionale), Michael North (despre mare ca loc al memoriei, comparaţie între Strâmtorile daneze şi cele ale Mării Negre), Leonidas Donskis, europarlamentar şi istoric lituanian, care a vorbit despre importanţa actuală a studiilor baltice.
TEME DE DEZBATERE În ceea ce priveşte secţiunile conferinţei, acestea au fost organizate sub variate teme de dezbatere: limbă şi construcţia regională, minorităţi şi practici lingvistice în zona Mării Baltice, construcţii identitare în zona Mării Baltice, diplomaţie şi construcţie regională în prima jumătate a secolului XX, construcţia regională după prăbuşirea Uniunii Sovietice, minorităţi şi identităţi regionale, comunism şi globalizare, diplomaţie şi confruntare, literatură, teatru şi identitate, cooperare regională în Europa Centrală şi de Est în perioada interbelică, educaţie şi conducere, între tradiţie, provocări şi perspective, state vecine şi Mari Puteri.
LANSĂRI DE REVISTE În cadrul conferinţei, pe lângă temele dezbătute, au fost lansate mai multe volume şi reviste academice (Leonidas Donsikis, Putere şi Imaginaţie. Studii de politică şi literatură, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2012; Veniamin Ciobanu, Europe and the Porte: new documents on Eastern Question, vol. IX: Swedish diplomatic reports 1821-1829, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2012; Titus Gârbea, Memorial şi însemnări zilnice, vol. 1-3, editor Silviu Miloiu, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2012; Revista Română de Studii Baltice şi Nordice, Analele Universităţii „Ovidius” – seria Ştiinţe Politice).
La finalul conferinţei, participanţii veniţi din ţară şi din străinătate au avut prilejul de a lua contact cu una din primele aşezări din zona Mării Negre, apărute ca urmare a colonizării greceşti, Cetatea Histria.