Conferinţa internaţională TEHNONAV 2006, la final

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Conferinţa internaţională TEHNONAV 2006, la final

Justiție 22 Mai 2006 / 00:00 3207 accesări

Invitaţi celebri din cinci state europene s-au aflat la Constanţa cu ocazia celei de-a cincea ediţie a Conferinţei internaţionale TEHNONAV 2006, organizată de Facultatea de Inginerie Mecanică Industrială şi Maritimă din cadrul Universităţii "Ovidius". Timp de două zile, Constanţa a devenit centrul european al ingineriei avînd în vedere că în afara celor peste 30 de oaspeţi străini au fost prezenţi şi 70 de cercetători şi profesori de la cele mai bune universităţi româneşti. Printre invitaţii la eveniment s-a numărat şi prof. univ. Davide Bigoti de la Universitatea din Torento, care susţinut o lucrarea despre materiale de construcţii neconvenţionale. "Participanţii şi invitaţii de onoare de la universităţi europene au expus şi lucrări în care au fost prezentate criterii europene de calitate aplicabile pentru materialele reutilizabile în industrie. Pentru noi a fost un prilej de analiză şi de a schimba informaţii în domenii care în prezent sînt de mare interes însă, un lucru extrem de pozitiv este şi faptul că mulţi studenţi au participat la seminarii, mese rotunde şi work-shop-uri", a declarat prorectorul Universităţii "Ovidius" şi organizator al manifestării, prof. univ. dr. Nicolae Peride.

Prorectorul este autorul a peste 40 de lucrări din care 24 au fost prezentate la manifestări ştiinţifice internaţionale. De asemenea, a publicat mai multe articole de specialitate atît în reviste de circulaţie naţională, cît şi internaţională. La discuţiile din cadrul TEHNONAV 2006 au participat şi specialişti de marcă ai institutelor de cercetare din structura Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi invitaţi din mediul economic constănţean. Au fost abordate teme care vizează noile tendinţe în proiectarea, utilizarea şi recuperarea materialelor industriale. Au fost expuse strategii de management portuar, de utilizare a separatoarelor electromagnetice, despre noi utilizări ale sistemelor hidraulice, noi tehnologii de îmbunătăţire a proprietăţilor naturale ale materialelor. Lucrările s-au încheiat ieri, iar organizatorii au declarat că sesiunile de comunicări vor fi organizate din doi în doi ani, chiar în acestă perioadă în care se sărbătoresc şi Zilele Constanţei.

Taguri articol


12