Confesiunile unui familist

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
UN PAMFLET PE ZI

Confesiunile unui familist

Eveniment 10 Octombrie 2008 / 00:00 578 accesări

De curînd, cel mai mare familist cu putinţă al urbei noastre ne-a ţinut noi lecţii de morală. Povestea căsniciei sale este de-a dreptul înduioşătoare. Înţeleg că actuala lui consoartă este o moştenire a sistemului comunist. Pe atunci, pentru că se stingea deseori lumina, cuplurile se formau în lift. Era suficient timp ca să se cunoască pe îndelete, pentru că furnizarea energiei electrice se relua abia a doua zi. Faţă de alte perechi de acest gen, oarecum perimate, liftul a jucat un rol esenţial în viaţa familistului. Ca să fiu mai direct, a stat la baza numeroaselor sincope şi accidente conjugale. Chiar dacă pozează în cel mai fericit dintre pămînteni, familistul este acru pînă în cerul gurii. I s-a acrit de toate! Cu toate acestea, simte nevoia adeseori să ne dea sfaturi şi să ne împărtăşească din experienţa pe care a acumulat-o în timp. Sigur, cînd vorbeşte, practic, cînd ne ţine spiciurile despre celula de bază a societăţii, i se face gura pungă. Din acest motiv, argumentele sale nu sînt coerente. Cînd vorbeşte cineva într-o pungă, evident, nu se înţelege nimic! Familistul are o atenţie distributivă. Vorbeşte despre nevasta lui şi se uită la nevestele altora. Să recunoaştem, în materie de fuste, dispune de un larg orizont de cunoaştere şi cunoştinţe. Cu toate că, în ultimii ani, căsnicia lui s-a derulat mai mult prin corespondenţă, familistul ne oferă pe tavă reţeta statorniciei şi fidelităţii în dragoste. Cînd ţine expuneri pe tema asta, se uită după fătuce! Familistul poartă pe tot corpul urmele dragostei supreme şi chiar un firicel de laţ pe gît. De departe, capul este cea mai încercată parte a corpului său, fiind evidente urmele de papuc şi de bătător de covoare. Cu toate că îşi vede rar nevasta, care rămîne deseori blocată în lift, cu toate că întreruperile de curent electric sînt mai rare, declară că nu poate trăi fără ea! Poate din punct de vedere material. În anii democraţiei, familistul a pierdut noţiunile elementare în ce priveşte definiţia celulei de bază a societăţii. Pe dumnealui, cel mai mult şi cel mai mult, îl leagă bulendrele şi averea consoartei, de care, m-am lămurit, este total dependent. Familistul cu ştate vechi nu este deloc încîntat de situaţia în care se complace, motiv pentru care, şi în ziua de astăzi, manifestă o ură viscerală faţă de lift. Chiar dacă blocul are 13 etaje, preferă să urce pe scări! Nu vrea să se mai nenorocească a doua oară! Cu toate acestea, în momentele sale de tandreţe, se gîndeşte la soarta zgîrie norilor din Occident. Mda, e cu totul altceva să treci oceanul ca să rămîi în lift cu o “americăneasă”! În materie de basme pentru adormit copiii, familistul l-a surclasat pe fostul ministru al Educaţiei şi Învăţămîntului, proaspăt demis. Dacă vă aduceţi aminte, Adomniţei avea darul de a povesti aşa de lin şi de frumos încît, minune mare!, putea să adoarmă dintr-o povestire trei sau patru grădiniţe în acelaşi timp! Ei bine, familistul se adoarme singur, ceea ce, în plin stres mondial, reprezintă o performanţă greu de egalat. Admir tenacitatea cu care familistul se amăgeşte de unul singur în privinţa unei relaţii armonioase, pentru că se simte de la o poştă că nici el nu crede ce spune!

Taguri articol


12