Procesul lui Ion Ioniţă, fost primar al comunei Agigea, a avut, ieri, un nou termen de judecată la Tribunalul Constanţa, însă nici de data aceasta instanţa nu a putut trece la audieri. Motivul este acelaşi dintotdeauna: lipsa avocaţilor. Întrucât apărătorii lui Ioniţă şi al lui Ion Sandu nu s-au putut prezenta la instanţă, ambii au lăsat delegaţie aceluiaşi avocat pentru a-i substitui, fără să îşi dea seama că Ioniţă şi Sandu sunt „rivali” în acest dosar. Instanţa a constatat că situaţia a creat un conflict de interese şi că unul dintre acuzaţi este lipsit de apărare, acordând un nou termen de judecată pe 21 decembrie. Acest dosar s-a întors pe rolul instanţei în luna aprilie a acestui an, după ce judecătorii Curţii de Apel Constanţa au decis, în luna februarie, că nu este cazul ca procurorii anticorupţie să refacă rechizitoriul. Reamintim că, în vara lui 2008, magistraţii Tribunalului Constanţa au admis cererea avocaţilor de a restitui dosarul la DNA Constanţa în vederea refacerii actului de inculpare, dar recursul formulat de procurori a fost admis şi dosarul s-a întors pe masa completului de judecată. Cu toate că a trecut un an şi jumătate de când dosarul a ajuns pe rolul instanţei, nici acum nu a fost demarată cercetarea judecătorească. Potrivit actului de inculpare, Ion Ioniţă este acuzat de comiterea mai multor infracţiuni de înşelăciune, abuz în serviciu, instigare la fals intelectual în formă continuată, fals în formă continuată şi uz de fals în formă continuată. Paguba totală care i se impută fostului primar, celor cinci angajaţi ai Primăriei Agigea şi afaceristului Ion Sandu se ridică la 2,1 milioane de euro. Procurorii anticorupţie spun că Ovidiu Molceanu Perva, Daniela Anca Istrate, Monica Popescu, Merygean Bolat şi Nuridan Amet l-au ajutat pe Ioniţă să păcălească mai multe persoane cu privire la vânzarea şi cumpărarea unor terenuri. Ioniţă ar fi vândut personal o parte din terenuri, folosind procuri care atestau că reprezintă interesele persoanelor care deţineau de drept respectivele terenuri. De asemenea, el a atras-o de partea lui pe o angajată, Eugenia Leţu, şi, împreună, au înstrăinat terenurile. Afaceristul Ion Sandu este acuzat că le-a cumpărat cu aprox. 10.000 dolari, dar le-a vândut imediat societăţii comerciale „Selgros”, cu suma de 400.000 dolari. Totodată, în urma unei expertize contabile, s-a stabilit că cei şase au creat un prejudiciu de 28.630.297.846 lei vechi cu ocazia încheierii, în perioada 2000-2004, a mai multor contracte de achiziţii publice direct cu furnizorii şi prestatorii de servicii, cu toate că afacerea era ilegală, deoarece valoarea contractelor depăşea 50 milioane de lei vechi şi, în acest caz, era obligatorie organizarea de licitaţii publice.