Sănătatea este în pragul unui noi scandal. O notă privind finanţarea din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate a furnizorilor de servicii medicale din sistemul privat, prezentată de Ministerul Sănătăţii (MS) Guvernului, arată că mulţi medici din serviciile publice au şi cabinete private sau sunt angajaţi ai unor furnizori particulari de servicii de sănătate, astfel de situaţii trebuind analizate şi din perspectiva unui potenţial conflict de interese, mai ales dacă un doctor ocupă şi o funcţie de conducere. Potrivit MS, majoritatea cabinetelor private, în care lucrează aceiaşi medici angajaţi în spitale, au contracte cu casele de asigurări de sănătate, ceea ce le dă dreptul de a emite trimiteri pentru tratamente în spital, care sunt decontate de asigurările publice de sănătate. Se generează, astfel, o cerere nu întotdeauna justificată de servicii spitaliceşti, mult mai costisitoare pentru sistem, se mai arată în documentul MS. Dubla calitate de angajat a personalului medical permite şi exploatarea inversă a circuitului pacienţilor: cei care se prezintă în serviciile publice (inclusiv la serviciile de ambulanţă) sunt îndrumaţi, sub diferite motive, să se adreseze unităţilor private în care acelaşi personal medical este angajat. „Astfel, pe lângă aspectul criticabil al racolării pacienţilor din serviciile publice în folosul unităţilor private, apar situaţii în care un serviciu deja decontat de casa de asigurări pentru unitatea publică este plătit încă o dată de către pacient, la cabinetul privat, sau chiar este decontat a doua oară către asigurările de sănătate dacă furnizorul respectiv are contract cu casa de asigurări. În acelaşi timp, astfel de situaţii trebuie analizate şi din perspectiva unui potenţial conflict de interese între calitatea simultană de angajat în sistemul privat şi în cel public a unui cadru medical, în special dacă acesta are şi o funcţie de conducere. Sunt cunoscute în acest sens, de exemplu, situaţii în care echipamentele unor secţii de imagistică medicală (aparate de radiologie, tomografie, RMN) sunt defecte şi rămân nereparate, în timp ce unitatea privată de imagistică la care lucrează în paralel şeful secţiei publice funcţionează din plin, deservind şi pacienţii care sunt redirecţionaţi din secţia publică”, arată nota MS.

Pe de altă parte, sunt situaţii şi situaţii întâlnite în sistemul sanitar românesc. În condiţiile în care cel mai mare spital public dintr-un anumit judeţ, nu are un anume aparat de imagistică indicat în stabilirea unui diagnostic cert, medicul ce soluţie are? Să trimită bolnavul la alte spitale din ţară? Şi dacă este un caz de urgenţă, iar timpul pentru el este vital? Nu este firesc să se apeleze la cea mai apropiată unitate sanitară, chiar şi privată, care dispune de un asemenea aparat „salvator”? Ce poate face un spital de stat dacă aparatura din dotare este veche de zeci de ani, iar întreţinerea aparaturii este mult prea scumpă pentru un spital care abia dacă poate supravieţui? Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa (SCJU) - cea mai mare unitate sanitară din judeţ - s-a confruntat ani la rând cu probleme cauzate de aparatura, deja piesă de muzeu, de la Radiologie. Periodic, aparatul CT se strica, sumele cheltuite cu reparaţiile acestuia fiind semnificative pentru SCJU. Aşa a apărut necesitatea colaborării cu unităţile private, care şi-au permis să achiziţioneze aparatură imagistică de ultimă generaţie. Şi exemplele ar putea continua...