Preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA), Radu Ungureanu, a anunţat că funcţionarii instituţiei sînt nemulţumiţi de “campania de denigrare” făcută de Ministerul Agriculturii. Liderul spune că dacă tehnocraţii din agenţie nu vor fi schimbaţi, sindicaliştii vor declanşa proteste. Radu Ungureanu, care a fost director la APIA Mureş pînă în noiembrie 2008, s-a suspendat din funcţie ca urmare a alegerii sale ca preşedinte al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din APIA, a spus că angajaţii instituţiei au făcut “eforturi supraomeneşti” pentru a efectua plăţile către fermieri în anii anteriori şi sînt pe nedrept criticaţi de noua conducere a Ministerului Agriculturii. Potrivit lui Ungureanu, în scrisoarea trimisă ministrului Agriculturii, Ilie Sîrbu, se arată că APIA a înregistrat 1.241.751 de cereri de sprijin în campania din anul 2007, dar a autorizat la plată, pînă în iunie anul trecut, 87,82% din fondurile alocate, de peste 440 de milioane de euro. Acesta a afirmat că de fonduri europene au beneficiat 1.163.892 fermieri, România ocupînd locul al treilea în UE în privinţa plăţilor efectuate, raportat la numărul de fermieri. “APIA este singura instituţie din România care a efectuat plăţi către fermieri, cîteva sute de milioane de euro, iar acest lucru s-a făcut prin eforturi uriaşe. Este nepermis ca cineva să vină după acest efort să spună că nu s-a făcut nimic, iar acest lucru nu este tolerat de Federaţia Naţională a Sindicatelor APIA”, a declarat Ungureanu. Acesta a adăugat că, pe fondul schimbărilor politice şi al “atacurilor nejustificate”, nimeni din APIA nu mai lucrează, la nivel naţional, iar eventualele schimbări vor genera conflicte, sindicaliştii fiind dispuşi să declanşeze greva. “Se vor genera o serie de conflicte, situaţie în care funcţionarii vor ridica pixul şi să facă autorizarea la plată oricine doreşte”, a avertizat Ungureanu. Potrivit acestuia, la nivel naţional există aproximativ 4.500 de funcţionari angajaţi ai APIA.