Conflict între Stroe şi Macovei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Conflict între Stroe şi Macovei

Politică 27 Ianuarie 2007 / 00:00 637 accesări

Ministrul Justiţiei, Monica Macovei, îi cere şefului Secretariatului General al Guvernului, Radu Stroe, să facă public conţinutul dezbaterilor din şedinţa Executivului cînd a fost adoptată Ordonanţa 131 privind activitatea DIICOT. Ministrul Justiţiei îi cere să facă publică şi stenograma şedinţei de Guvern din 17 ianuarie 2007 cînd - din proprie iniţiativă - a explicat membrilor Guvernului că, în realitate, prin OUG 131/2006, pentru modificarea şi completarea Legii 508/2004, privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea DIICOT, nu se acordă competenţe în plus procurorilor altfel decît este prevăzut în legislaţia română în vigoare. Macovei solicită juriştilor de la Guvern să îl informeze corect pe primul-ministru în legătură cu prevederile legislaţiei în vigoare care reglementeză competenţele procurorilor şi judecătorilor în domeniul combaterii criminalităţii organizate şi corupţiei. Reamintim că, joi, Stroe a declarat că Macovei a promovat Ordonanţa DIICOT fără a cunoaşte integral textul, drept pentru care premierul Tăriceanu a hotărît iniţierea unei dezbateri publice spre a reformula textul şi a corecta eroarea. Pe de altă parte, Stroe a precizat că, în 17 ianuarie 2007, ca urmare a dezbaterilor publice negative referitoare la această ordonanţă, ministrul Justiţiei a precizat în şedinţa de Guvern că nu s-a modificat în niciun fel interceptarea convorbirilor telefonice şi că tot judecătorul dă, în continuare, mandat: "În consecinţă, apreciem că ministrul Justiţiei nu a cunoscut integral textul actului normativ pe care l-a promovat şi, prin urmare, aceste afirmaţii (din şedinţa de Guvern - n.r.) au fost făcute în necunoştinţă de cauză". Stroe a mai spus, vineri, că stenogramele şedinţelor Executivului pot fi declasificate doar prin hotărîre de Guvern şi a precizat că ministrul Justiţiei are posibilitatea să parcurgă textul acestora la sediul Guvernului. Pe de altă parte, Macovei susţine că Stroe a refuzat de două ori să-i pună la dispoziţie o copie a stenogramei şedintei de Guvern din 6 decembrie 2006, cînd Guvernul a aprobat OUG privind reorganizarea AVAS prin comasarea prin absorbţie cu OPSPI. În 14 decembrie, ministerul Justiţiei (MJ) afirma că adoptarea acestui proiect de comasare s-a făcut cu încălcarea procedurii şi cu igonorarea obiecţiilor ministerului, ceea ce constituie un precedent periculos. MJ a restituit către AVAS proiectul guvernamental privind reorganizarea AVAS prin comasarea prin absorbţie cu OPSPI, neavizat, împreună cu observaţiile pentru care nu a fost acordat aviz favorabil încă din 11 decembrie 2006. Proiectul de OUG nu a fost înscris pe agenda de lucru a şedinţei de Guvern din 13 decembrie 2006 (discutarea acestuia fiind obligatorie prin Regulament atunci cînd există puncte de vedere divergente), astfel încît observaţiile MJ nu au fost luate în considerare. De altfel, susţine Macovei, nici în şedinţa de Guvern din 6 decembrie, proiectul de OUG nu avea avizul MJ.



12