România, ca stat membru UE și NATO, se află, de multe ori, în prima linie a provocărilor de pe scena internațională, fiind parte a deciziilor politice și militare ce pun în mișcare lumea, zi de zi. Conflictul din Siria, criza imigranților, amenințările teroriste, transformările și ...
Un tânăr de 20 ani a ajuns, duminică seara, la spital, rănit cu un pistol de tip airsoft, după ce a făcut gălăgie în blocul din Cisnădie, judeţul Sibiu, iar între el şi un vecin a izbucnit un conflict spontan. Elena Welter, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Sibiu, a declarat ...
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a transmis, sâmbătă, un comunicat în care a precizat că atacurile coordonate de SUA împotriva Siriei reprezintă acte de agresiune şi a adăugat că Rusia va cere reunirea de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU, potrivit AFP. Escaladarea conflictului ...
Nu este cazul ca un conflict greco-turc să se adauge la problemele de politică externă deja existente. Cu toate acestea, soldaţi greci au efectuat tiruri de somaţie împotriva unui elicopter turc ce survola în noaptea de luni spre marţi mica insulă Ro, de la graniţa dintre cele două ţări în ...
O familie de români a avut probleme dintre cele mai grave în Italia. Liderul unui clan al organizaţiei infracţionale 'Ndràngheta a fost arestat preventiv sub acuzaţia că a dat foc casei în care se aflau cetăţenii români, afirmă surse citate de presa italiană. Antonio Labate ...
Reprezentanții Federației ”Sanitas” sunt extrem de indignați de ceea ce se întâmplă în ultima perioadă, astfel că reacționează, concluzionând că totul este o... ipocrizie politică. Oficialii ”Sanitas” explică: Creșterile salariale au fost acordate ...
Liviu Dragnea a declarat, la Congresul extraordinar al PSD, că defăimarea propriei ţări este o faptă foarte gravă, care expune România la riscuri, iar PSD va apăra suveranitatea statului. ”Am tot auzit în ultimele zile „e ce seface Congres“ De când știu eu,atunci ...
Ministrul de externe francez Jean-Yves Le Drian le-a solicitat, joi, Rusiei şi Iranului să-şi folosească influenţa asupra preşedintelui sirian Bashar al-Assad pentru a se asigura că Damascul respectă rezoluţia ONU privind o încetare a focului pentru 30 de zile în Siria, transmite Reuters. Le Drian ...
O profeţie cumplită şi apropiată în timp a fost făcută de un deputat ucrainean, potrivit stiripesurse.ro. Potrivit Nadejdei Savcenko, Ucraina, Rusia și Europa vor fi implicate într-un război de revizuire a frontierelor peste 4-5 ani, afirmă deputatul ucrainean. Deputatul Radei Supreme de la Kiev ...
Un avion militar chinez a pătruns, marţi, în zona de apărare aeriană a Coreei de Sud, fără nicio permisiune sau notificare în acest sens, a anunţat Ministerul Apărării de la Seul, relatează site-ul agenţiei Yonhap. Un avion de vânătoare chinez a pătruns în zona de apărare aeriană ...
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a salutat luni „devotamentul” şi cariera scriitorului şi jurnalistului rus Alexander Prohanov, cunoscut pentru poziţiile sale ultranaţionaliste, staliniste şi antisemite, relatează AFP. „Aţi parcurs un important drum profesional şi v-aţi găsit vocaţia ...
În Siria, Republica Democrată Congo, Burundi, Yemen şi Myanmar funcţionează adevărate „abatoare de fiinţe umane”, iar vina pentru perpetuarea acestei situaţii aparţine, în exclusivitate, celor cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU. Declaraţia îi aparţine ...
Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate și conflict de interese de natură administrativă în cazul a 26 foști și actuali aleși locali, printre care se numără și trei consilieri din cadrul Consiliului Local al comunei Siliștea, județul Constanța. Unul dintre aleși ...
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a declarat că ţara sa se va apăra „împotriva oricărui atac” după ce Israelul a lansat cele mai severe atacuri din ultimele decenii împotriva unor baze militare din Siria, scrie BBC. „Este atât dreptul cât şi datoria noastră ...
Reprezentanţii Uber România au anunţat, marţi, că şoferii parteneri raportează un număr tot mai mare de agresiuni, în ultimele zile, după scandalul din Timişoara. În urmă cu trei zile, taximetrişti şi şoferi de la Uber s-au bătut şi urmărit în trafic. Potrivit unui comunicat de ...
În cursul unei întrevederi vineri în Dubai cu Vladislav Surkov, un influent consilier al preşedintelui rus Vladimir Putin, 'i-am făcut cunoscut sentimentul de dezamăgire şi frustrare al Washingtonului în legătură cu lipsa de acţiune a Rusiei pentru a pune capăt conflictului', a ...