Conflictul dintre Tbilisi şi Osetia de Sud, regiune separatistă situată în sudul Caucazului, s-a intensificat din nou, după cel mai intens schimb de tiruri din ultimele luni dintre forţele georgiene şi rebeli, înregistrat în noaptea de joi spre vineri. Forţele georgiene au declanşat un atac amplu, din trei direcţii asupra republicii separatiste. Georgienii au folosit mortiere, lansatoare de grenade şi arme uşoare, a declarat Irina Gagloieva, purtătoare de cuvînt a Guvernului oset. Ea a afirmat şi că Georgia trimisese tancuri la frontiera osetă în ultimele zile. Un reporter Reuters a auzit 12 explozii în piaţa centrală din capitala Osetiei de Sud, Ţhinvali, vineri dimineaţă. Mai mulţi oficiali însoţiţi de gărzi de corp au fugit către clădirile administraţiei, înainte ca alimentarea cu energie electrică să fie întreruptă. După explozii, timp de 30 de minute s-au auzit focuri de armă, inclusiv de lansatoare de rachete. Potrivit separatiştilor, trei persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 11, majoritatea civili, au fost rănite. Autorităţile georgiene au anunţat că nu au înregistrat victime.
Situaţia revenise la normal, vineri, a anunţat, pentru postul de radio Ecoul Moscovei, reprezentantul Rusiei în Osetia de Sud. Niciuna dintre părţi nu a recunoscut însă că ar fi încălcat acordul de încetare a focului, fiecare parte acuzînd-o pe celalată. Tbilisi a negat că ar fi atacat regiunea separatistă şi susţine că trupele sale nu au făcut decît să reacţioneze la tirurile rebelilor din regiunea separatistă, vizînd satele georgiene, tiruri ce intervin după un atentat împotriva unui fost rebel, Dmitri Sanakoiev, devenit şeful unui Guvern pro-georgian din Osetia de Sud. Administraţia separatistă din Osetia de Sud, susţinută de Rusia, a convocat militarii în rezervă şi a decretat stare de alertă în replică la incidentele din timpul nopţii. Agenţiile ruse de presă l-au citat pe comandantul trupelor ruse pentru menţinerea păcii în regiune, care a declarat că ar putea fi desfăşuraţi militari suplimentari, dacă situaţia se va înrăutăţi. Rusia a acuzat Georgia de “agresiune deschisă” şi a cerut acestei ţări să semneze un pact de neagresiune cu Osetia de Sud. “Moscova consideră inacceptabil faptul că Tbilisi comite acte clare de agresiune vizînd Osetia de Sud. Incidentele militare recente vor duce la o escaladare abruptă a confruntării armate din zona de conflict”, potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe. “Orice noi întîrzieri în reluarea procesului de negociere ar putea avea consecinţe tragice. Este necesar să convingem Tbilisi să semneze un document cu caracter de constrîngere, care să garanteze nerecurgerea la forţă în zonele separatiste Abhazia şi Osetia de Sud”, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, în timpul unei călătorii în Turkmenistan.
Abhazia s-a solidarizat cu Osetia de Sud, în urma incidentelor. Ministrul abhaz de Externe, Serghei Şamba, a anunţat vineri că republica separatistă Abhazia va fi alături de Osetia de Sud, dacă Georgia continuă operaţiunile militare împotriva acestei regiuni. Potrivit oficialului, au fost luate măsuri încă de joi şi au fost trimise trupe spre frontiera cu Georgia. Şamba a subliniat că un pact de asistenţă reciprocă a fost încheiat între Abhazia, aflată la Marea Neagră şi Osetia de Sud din munţii din nordul Georgiei. Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) şi-a exprimat, vineri, profunda îngrijorare cu privire la recentele tensiuni dintre Georgia şi regiunea separatistă Osetia de Sud, chemînd cele două părţi la dialog. Şi secretarul general al Consiliului Europei, Terry Davis, s-a declarat, vineri, foarte îngrijorat de situaţia dintre Georgia şi republica separatistă Osetia de Sud.
Conflictul din Osetia de Sud, care are o suprafaţă de 3.900 km pătraţi, a izbucnit la sfîrşitul anului 1990, cînd teritoriul s-a autoproclamat republică sovietică. Forţele separatiste osete i-au învins pe georgieni, iar la 13 ianuarie 1992, populaţia s-a pronunţat prin referendum pentru independenţă şi pentru unirea cu Osetia de Nord, care face parte din Rusia. De la începutul anului, Abhazia, cea mai mare dintre cele două teritorii separatiste, a fost principala sursă de fricţiune, dar tensiunile s-au intensificat în cursul acestei săptămîni în Osetia de Sud, situată la aproximativ 100 de kilometri de capitala georgiană, Tbilisi.