Confruntări atractive la CN de Kung-Fu, proba „Sanda Light-Fighting”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Duminică, la Constanța

Confruntări atractive la CN de Kung-Fu, proba „Sanda Light-Fighting”

Sport 27 Martie 2018 / 10:55 552 accesări

Întrecerile din cadrul Campionatului Naţional de Kung-Fu, proba „Sanda Light-Fighting”, ediţia 2018, pentru copii, cadeţi, juniori, seniori şi veterani, s-au desfăşurat duminică, în Complexul Sportiv „Tomis” din Constanţa. La campionat au participat 91 de sportivi de la zece cluburi sportive membre ale Federaţiei Române de Arte Marţiale de Contact. Din judeţul Constanţa au participat CS Marea Neagră Constanta (preşedinte Florin Iordănoaia), CSU Neptun Constanţa (preşedinte Lidia Ghiţă), CSA Axiopolis-Sport Cernavodă (preşedinte Aurel Molnoşi), CS Comunal Mihail Kogălniceanu (preşedinte Constantin Pariza), CS Noua Generaţie Mangalia (preşedinte Ciprian Broască) şi CS „Shaolin Callatis” Mangalia (vicepreşedinte Laurenţiu Radu Iorguş).

Campionatul a fost organizat de Federaţia Română de Arte Marţiale de Contact şi Clubul Sportiv „Marea Neagră” Constanţa (preşedinte Florin Iordănoaia), cu sprijinul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret şi Constanţa (director Mariana Solomon).

Iată care au fost câştigătorii probelor desfăşurate, la feminin şi masculin -

Copii, 4-5 ani, -20kg: Daniel Grădinariu (Mihail Kogălniceanu).

Copii, 6-7 ani, -25kg: Elena Enache (Mihail Kogălniceanu) şi Eduard Drăgan (Mihail Kogălniceanu); +25kg: Bianca Burănescu (Mihail Kogălniceanu); -30kg: Eduard Sîrbu (Mihail Kogălniceanu); +30kg: Laurenţiu Pitorac (Mihail Kogălniceanu).

Copii, 8-9 ani, -25kg: Sebastian Drăgan (Mihail Kogălniceanu); -30kg: Cătălina Mănuca Vlad (Mihail Kogălniceanu) şi Mario Apolozan (Mihail Kogălniceanu); +30kg: Lusia Herdia Badea (Mihail Kogălniceanu); -35kg: Adrian Epuran (Mihail Kogălniceanu); +35kg: Radu Fechet (Marea Neagră).

Copii, 10-11 ani, -35kg: Valentina Panait (Axiopolis-Sport) şi Ioan Diaconu (Mihail Kogălniceanu); -40kg: Ioana Vlad (Mihail Kogălniceanu) şi Robert Scutariu (Mihail Kogălniceanu); +40kg: Camelia Guriuc (Mihail Kogălniceanu) şi Alexandru Cornea (Mihail Kogălniceanu).

Copii, 12-13 ani, -35kg: Ioana Gheondea (Mihail Kogălniceanu); -40kg: Andrei Mureşan (Mihail Kogălniceanu); -50kg: Vlad Bocai (Marea Neagră); -55kg: Constantin Colcer (Marea Neagră); +55kg: Marino Radu (Mihail Kogălniceanu).

Cadeţi, 14-15 ani, -75kg: Gabriel Sandu (Marea Neagră); open: Ramona Stoica (Marea Neagră) şi Cristian Ciortescu (Mihail Kogălniceanu).

Juniori, 16-17 ani, Open: Georgiana Pîslaru (Mihail Kogălniceanu) şi Tudor Bocai (Marea Neagră).

Tineret, 16-20 ani, Open: Teodora Grădinariu (Mihail Kogălniceanu) şi Tudor Bocai (Marea Neagră).

Seniori, 18-34 ani: Cosmin Iacoblev (Axiopolis-Sport).

„Sportivii din localităţile Mihail Kogălniceanu şi Nicolae Bălcescu au dominat campionatul, impunându-se la majoritatea categoriilor de vârstă şi greutate. Au fost meciuri disputate, atât la seniori şi juniori, cât şi la copii, multe dintre acestea fiind de valoare ridicată. În continuare vom căuta să facem o selecţie pentru lotul naţional şi, în funcţie de programul concursurilor, să reuşim să facem o pregătire centralizată pentru a menţine sportivii într-o formă bună la această probă. Mulţumim Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret pentru sprijinul acordat!”, a declarat Florin Iordănoaia, preşedintele Clubului Sportiv „Marea Neagră” Constanţa.



12