Militanţii pro-guvernamentali sunniţi şi membrii grupării Hezbollah au continuat, luni, confruntările armate în oraşul libanez Tripoli, bilanţul victimelor ajungînd la 81 de morţi. Violenţele, izbucnite săptămîna trecută, sînt cele mai grave de la încheierea războiului civil din Liban, în 1990. Surse din cadrul serviciilor de securitate au declarat că şase persoane au fost rănite în confruntările din cartierele Bab Tebbaneh şi Jebel Mohsen din Tripoli. Luptele care au avut loc, duminică, la Beirut s-au soldat cu moartea a 36 de persoane. Potrivit unei surse oficiale, printre victime se numără şi 14 membri Hezbollah. De altfel, miliţiile Hezbollah ocupaseră cîteva posturi de control deţinute de susţinătorii liderului druz Walid Jumblatt, care într-un final a fost de acord ca Talal Arsalan, un lider druz sirian, să înceapă negocieri cu Hezbollah. Potrivit ultimului bilanţ, confruntările armate începute la 7 mai s-au soldat cu moartea a 81 de persoane şi rănirea altor 250.
Marea Britanie şi Germania, care la fel ca şi SUA susţin Guvernul Fouad Siniora, au condamnat violenţele şi au cerut intervenţia Ligii Arabe. Pînă în prezent, apelurile occidentale şi saudite nu au putut opri extinderea controlului miliţiilor şiite Hezbollah. În timp ce Hariri, Jumblatt şi aliaţii creştini au anulat măsurile prin care scoteau în afara legii reţeaua de comunicaţii a Hezbollah, încă nu s-a ajuns la un consens pe plan politic. În ultimele 18 luni, Guvernul a respins cererile opoziţiei privind acordarea unor drepturi de veto, criza politică paralizînd instituţiile politice şi lăsînd Libanul fără preşedinte din noiembrie. SUA au condamnat violenţele, acuzînd Iranul şi Siria că susţin mişcarea Hezbollah. Nava de război USS Cole a traversat Canalul Suez şi a intrat duminică în Marea Mediterană. Purtătorul de cuvînt al Forţelor Navale americane a confirmat prezenţa navei în estul Mediteranei, în cadrul unei misiuni de rutină.
Oficialii libanezi aşteaptă sosirea la Beirut, în cursul zilei de miercuri, a misiunii arabe conduse de Qatar, formate în cadrul reuniunii de urgenţă a miniştrilor de Externe din ţările Ligii Arabe. În afară de discuţiile pentru încetarea violenţelor, reprezentanţii Ligii Arabe vor încerca să obţină alegerea în funcţia de preşedinte a generalului Michel Suleiman. Ambele părţi sînt de acord cu alegerea generalului Suleiman, dar încă nu au putut stabili viitorul guvern şi legea privind viitoarele alegeri parlamentare.