Preşedinţia a făcut un anunţ care ne-a liniştit pe toţi: nu există ofiţeri acoperiţi în Justiţie. Nu se arată cum s-au făcut verificări, cine le-a făcut, care sunt mijloacele prin care s-au făcut etc. Nu trece nici măcar o zi şi chiar un consilier prezidenţial “se îndoieşte” că anunţul este unul corect, având în vedere că CSAT nu are mijloace să facă astfel de verificări. De data asta, domnul Mihalache chiar are dreptate şi tragem concluzia că verificarea s-a făcut de genul “aveţi acoperiţi în Justiţie?”, iar răspunsul a venit tot de la SRI: “nu, nu avem”. Atunci ne-am lămurit cu toţii despre ce verificări e vorba. Păcat că preşedintele îşi asumă o astfel de afirmaţie care arată doar lipsă de profesionalism şi superficialitate. În rest... să ne amintim puţin.

În ianuarie 2015, domnul director George Maior, şef în funcţie al SRI, declară că “ofiţerii acoperiţi sunt un mijloc excepţional al serviciilor de informaţii”, “există o lege care defineşte clar posibilitatea de a avea ofiţeri acoperiți” şi că “există un regim al incompatibilităţilor la care ţinem foarte mult în operarea acestei arme excepţionale”. Astfel “suntem în cadrul legal, iar arma aceasta este “necesară pentru îndeplinirea misiunii noastre”. Din această declaraţie rezultă că se folosesc aceşti acoperiți ca “armă excepţională”, dar că “noi” respectăm legea şi nu avem acoperiţi acolo unde există incompatibilităţi. În concluzie, ar fi cam... ”să ne credeţi pe cuvânt”, că altfel nu văd care este posibilitatea de a verifica această incompatibilitate, tocmai pentru că e secretă, şi mai ales cine să o verifice.

La scurt timp, prin aprilie 2015, domnul general Dumitru Dumbravă ne spune că “în urmă cu câţiva ani consideram că ne-am atins obiectivul odată cu sesizarea PNA şi ulterior ne retrăgeam din câmpul tactic odată cu sesizarea instanţei prin rechizitoriu, apreciind (naiv, am putea spune) că misiunea noastră a fost încheiată”. Aşadar, domnul general Mitică, pe lângă faptul că într-o frază mută obiectivul lor de la “sesizarea PNA” la “sesizarea instanţei prin rechizitoriu”, mai arată că misiunea lor în prezent este neîncheiată “până la soluţionarea definitivă a cauzei”. Legea nr. 14/1992 modificată arată la art. 11 că misiunea unei structuri informative chiar se încheie la informarea organelor abilitate să facă urmărirea penală “dacă informaţiile şi datele culese indică pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni” şi aceasta doar în situaţia în care activitatea de culegere de informaţii se desfăşoară pentru ameninţări la adresa securităţii naţionale, aşa cum sunt definite de Legea nr. 51/1991 (privind siguranţa naţională a României). Dumnealui crede că este în misiune până la soluţionarea definitivă a cauzei, adică mult în afara atribuţiilor şi competențelor serviciului din care face parte!!! Demersul nostru de azi este doar acela de a ne explica domnul general cum se realizează urmărirea misiunii în continuare în Justiţie dacă nu prin acoperiţi şi care este misiunea? Pentru că, dacă am înţeles bine din acea comparație, în timp făcută, misiunea este de a urmări finalizarea informaţiei cu o condamnare! Acest lucru, pe lângă faptul că este o depăşire de atribuţii a serviciului, reprezintă şi o încălcare flagrantă a regulilor statului de drept şi a independenţei Justiţiei. Această încălcare a competentelor serviciului, recunoscută public, şi încălcarea independenţei Justiţiei reprezintă cu adevărat o problemă de securitate naţională pentru că se încalcă norma principiilor constituţionale.

Noul director al SRI încearcă să dreagă busuiocul şi spune că domnul general trebuia să “fie mai atent” şi că “urmărim ca în procesul în sine să nu existe persoane judecători, procurori care pe drum au uitat că servesc statul român”. Declaraţia este clară şi ne demonstrează exact ceea ce trebuia demonstrat, mai ales că judecătorii nu “servesc” statul pentru că tocmai despre aceasta este vorba cu independența Justiţiei. În plus, în procesele penale inculpaţii sunt acuzaţi, adică se judecă exact cu statul. Or, dacă judecătorii servesc statul...!

Două asociaţii de magistraţi, sublime, dar cam inexistente, care au doar două voci şi acelea slab auzite, respectiv judecătoarea Dana Garbovan (de la Cluj) şi judecătoarea Gabriela Baltag (de la Piatra Neamţ), au făcut totuşi două scrisori către preşedintele Klaus Iohannis să ne lămurească odată cu aceşti acoperiţi, dar mai ales să ia măsuri pentru protejarea independenţei Justiţiei.

Între timp, cu greu se alătură demersului şi Consiliul Superior al Magistraturii, mai mult obligat de situaţia creată şi de “gura lumii”.

În horă intră şi fostul preşedinte Traian Băsescu şi ne aruncă două vorbe, dar mai meşteşugite, că, deh, a fost preşedinte 10 ani şi ştie cum să spună: “există atât procurori, cât şi judecători care au fost acoperiţi şi sunt şantajabili”. Observaţi că aserţiunea e la timpul trecut, iar acum nu mai avem acoperiţi, dar avem şantajabili pentru acest motiv. Din punctul de vedere al independenţei Justiţiei şi al statului de drept se naşte o nouă problemă, respectiv cea a şantajabililor pe motiv de “foşti acoperiţi”. Sigur că fostul preşedinte ştie mai mult şi poate că va spune mai mult, dar deocamdată nu a venit timpul.

La acestea se adaugă un cor întreg de cetăţeni din societatea civilă, care, călcaţi oarecum pe bătături, încep să spună ceea ce ştiu foarte bine, printre aceştia fiind foarte clar auziţi Elena Udrea şi avocatul său, Marius Striblea, dar şi mai mulţi oameni din presă.

În schimb, societatea civilă, cetăţenii liberi, tinerii frumoşi şi liberi nu prea sunt deranjaţi, deşi în general atacă furibund încălcări minore ale independenţei Justiţiei. Doar că, tot în acest context, doamna Nuland, care întâmplător e în trecere prin Bucureşti chiar în aceste zile, ne spune printre altele şi faptul că lupta cu corupţia trebuie să fie echilibrată şi făcută şi cu respectarea drepturilor omului. Mulţi au sărit în sus de bucurie că a zis faptul că lupta trebuie să continue, dar nuanţa e clară: da, poate să continue, doar că fără abuzuri! Oare să se fi referit şi la acoperiţii din câmpul... tactic al Justiţiei? Că dacă e aşa, atunci paradigma se schimbă, iar lupta anticorupţie trebuie să se transforme în lupta juridică între acuzare şi apărare şi nu în răzbunare politică şi terfelire publică (aici am evitat cuvântul “circ”) făcută sub sloganul atât de bine cunoscut!

Domnule Iohannis, pas cu pas înseamnă că prima dată trebuie să faceţi verificări reale şi apoi să trageţi concluziile şi să emiteţi comunicate fără... acoperire!