Sala Senatului Universității ”Ovidius” din Constanța (UOC) (Aleea Universității nr. 1) va găzdui vineri, 12 septembrie, de la ora 9.00, ceremonia de deschidere a lucrărilor Conferinței Internaționale ”Istorie și Tehnologie la Marea Neagră, Realități și perspective socio-istorice și tehnologice la Marea Neagră”. Evenimentul interdisciplinar este organizat de UOC în colaborare cu Societatea Română de Grafică Inginerească și Societatea de Științe Istorice din România, asociația PACES, sub egida Academiei Române. În cadrul conferinței vor fi abordate realități și perspective socio-istorice și tehnologice la Marea Neagră. La conferință vor participa 50 de specialiști din mediul academic, învățământ, institute de cercetare și instituții publice din România, Bulgaria, Federația Rusă și Franța, care vor aprofunda cunoaşterea asupra influenţei pe care dezvoltarea tehnologică a adus-o şi o aduce asupra vieţii din arealul Mării Negre, atât din perspectivă istorică, cât şi social-economică. Conferința va prilejui publicarea şi diseminarea largă a celor mai semnificative contribuţii la această cunoaştere şi la explorarea soluţiilor pentru dezvoltare sustenabilă în regiune, cunoașterea celor mai noi realizări și cercetări.