Congres PNL, în martie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Congres PNL, în martie

Politică 26 Ianuarie 2010 / 00:00 412 accesări

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, ieri, că există „mai multe idei, mai multe viziuni” cu privire la modificarea statutului PNL, precizând că propunerea sa de organizare a Congresului extraordinar în martie a fost votată de Biroul Politic Central, decizia urmând să fie luată însă de Delegaţia Permanentă. „Mă interesează, în special, să facem un statut compatibil cu dialogul permanent, cu comunicarea permanentă, cu deschiderea partidului către societatea civilă, cu activarea pe cât posibil a membrilor şi simpatizanţilor. Ne trebuie, cred eu, o activare, o implicare, o consultare cât mai frecventă şi cât mai serioasă a tuturor acestor oameni care fac, în fond, forţa PNL”, a declarat Crin Antonescu. Liderul PNL a adăugat că a doua direcţie este găsirea unui mecanism şi la nivelul conducerii centrale care să răspundă imperativelor momentului şi perioadei următoare. De asemenea, Antonescu a arătat că propunerea sa de organizare a unui Congres extraordinar la începutul lunii martie a fost votată în şedinţa de ieri a Biroului Politic Central, dar că decizia finală va fi luată la sfârşitul săptămânii de Delegaţia Permanentă. Întrebat despre propunerea lui Relu Fenechiu, de alegere a conducerii partidului pe bază de moţiuni, Crin Antonescu a afirmat că, în principiu, nu agrează „votul la pachet”. Totodată, liderul liberal a explicat că în statutul actual al PNL există obligativitatea organizării unui Congres ordinar până cel târziu la sfârşitul acestui an, dar nu mai devreme de 30 iulie. De asemenea, el a negat existenţa unui tandem Crin Antonescu - Ludovic Orban.

Taguri articol


12