Facultatea de Medicină şi Stomatologie din cadrul Universităţii "Ovidius" Constanţa organizează cel mai mare congres pe teme de igienă orodentară şi management stomatologic din acest an, care, spre deosebire de celelalte ediţii, va avea loc peste hotare. Timp de trei zile, peste 660 de medici stomatologi şi profesori din cadrul universităţilor de medicină de prestigiu din România vor dezbate probleme legate atît de medicina clasică, cît şi de cea naturistă. "Este vorba de cea de-a patra ediţie a Congresului de Sănătate Dentară şi Management şi cea de-a treia a cursurilor de vară. Va fi o manifestare desfăşurată pe secţiuni: cursuri de vară pe teme de sănătate publică şi management, cursurile de vară de medicină dentară şi congresul de sănătate orodentară. Am hotărît ca acest congres să aibă loc în Bulgaria, deoarece toate celelalte ediţii au avut loc la Constanţa şi părea că vrem să monopolizăm activităţile de acest gen", a declarat decanul Facultăţii de Medicină Dentară şi Farmacie, prof. univ. dr. Corneliu Amariei.
Pentru colegii bulgari, această acţiune în comun cu stomatologii români înseamnă şi un schimb de experienţă pentru că Facultatea de Medicină Dentară din Varna a fost înfiinţată în urmă cu doar cîteva luni. "Am reuşit prin intermediul acestui congres să realizăm o punte între judeţul Constanţa şi regiunea Dobrici din Bulgaria. Am încheiat un contract de cercetare cu facultatea bulgărească în valoare de 55.000 de euro. Le vom prezenta proiectele noastre, dar şi cunoştinţele în materie de medicină dentară. Noi sîntem singurii care desfăşoară o campanie de igienă orodentară în rîndul elevilor", a declarat prof. univ. dr. Corneliu Amariei.
Medicina naturistă, predată doar la Constanţa
Congresul care va avea loc la Varna, Bulgaria, în perioada 29-31 mai, îşi va deschide lucrările cu "Forumul Euro-regiunii Mării Negre - Programe de Sănătate în Sud-Estul Europei". În cadrul forumului vor conferenţia prof. univ. dr. Corneliu Amariei, alături de profesori universitari din Bulgaria şi Germania. Ca o noutate a ediţiei din acest an vor fi lucrările despre influenţa stresului în dezvoltarea umană şi cele despre medicina dentară complementară. "Acest tip de medicină purta pînă de curînd numele de medicină naturistă. Facultatea constănţeană este singura din ţară care studiază această ştiinţă. Profesorul german Warner Becker va prezenta noutăţile în ce priveşte medicina complementară. Sper ca şi noi să putem efectua terapii în stilul doctorului german care, cu ajutorul muzicii şi al diferitelor arome, elimină durerea", a continuat decanul Facultăţii de Medicină Dentară. Congresul organizat de Facultatea de Medicină Dentară se desfăşoară în două etape, la Varna şi la Constanţa, unde va avea loc o expoziţie de aparatură de specialitate, organizată de Camera de Comerţ, Industrie şi Navigaţie. "Este cea mai mare expoziţie de acest tip din ţară. Se adresează doar specialiştilor şi a adunat 35 de firme din toată ţara", a declarat Ionuţ Jugănaru, reprezentant al CCINA. La finalul congresului, pe 3 iunie, medicii vor inaugura două centre stomatologice în zonele rurale.