Consecinţele caniculei!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Căldură mare...

Consecinţele caniculei!

Sănătate 09 Iulie 2011 / 00:00 677 accesări

Meteorologii aduc veşti cât se poate de bune pentru acest weekend. Temperaturile vor urca în termometre chiar şi până la 32 de grade C pe litoral, aşa că vremea va fi numai bună pentru plajă şi pentru o baie în mare. Medicii ne atrag însă atenţia să avem mare grijă să nu ne alegem cu o insolaţie de toată frumuseţea sau să nu cădem în extrema cealaltă, respectiv lipotimia (leşin) cauzată de expunerea prelungită la soare fără o hidratare corespunzătoare. De asemenea, tot pe timp de caniculă putem contracta şi toxiinfecţii alimentare sau boli diareice acute. Pentru a nu ajunge în urgenţele spitalelor, doctorii ne sfătuiesc cum să avem grijă de sănătatea noastră. În primul rând, spun specialiştii, consumul de lichide este extrem de important. Se recomandă cel puţin doi litri de lichid pe zi, fie apă plată sau minerală, ceaiuri sau sucuri naturale, în niciun caz cele ce au în compoziţie substanţe energizante. Medicii susţin că berea, chiar şi rece, nu hidratează, ci, din contră, alcoolul duce la deshidratare, deşi, aparent, senzaţia este de hidratare. Alimentaţia este şi ea extrem de importantă pentru a nu ne strica distracţia din weekend. Doctorii ne sfătuiesc să nu consumăm alimente bogate în grăsimi şi să ne orientăm către alimentele „uşoare”, cât mai multe legume proaspete şi fructe. Bineînţeles, înainte de consum este indicat ca acestea să fie spălate cu apă din abundenţă. Sub nicio formă nu trebuie să mâncăm alimente care nu au fost depozitate corespunzător, adică la temperaturile indicate de către producători. Medicii atrag atenţia şi asupra consumului de dulciuri, mai ales dacă au în compoziţie creme. De asemenea, toate produsele care sunt preparate cu maioneză sunt interzise pe timp de caniculă, dacă se observă că alimentele nu sunt păstrate corespunzător. Nu în ultimul rând, igiena personală este extrem de importantă. Dacă nu respectăm sfaturile medicilor referitoare la alimentaţie ne putem alege cu o toxiinfecţie alimentară sau cu o boală diareică acută, tot mai des întâlnite în ultima perioadă şi la Constanţa.

• AŞA NE PĂZIM DE INSOLAŢIE • Se ştie că soarele este recomandat de medici pentru că ajută la fixarea calciului pe oase, dar ne oferă şi un bronz frumos şi sănătos. Însă nu trebuie să facem abuz. Tocmai de aceea, doctorii ne sfătuiesc, an de an, să avem grijă cât stăm la soare. Dacă alegem să ne petrecem mai mult timp pe malul mării este obligatoriu să avem cremă de protecţie în funcţie de tipul de piele, să avem capul acoperit şi, bineînţeles, să fim hidrataţi corespunzător. În cazul în care simţim că razele soarelui ne „doboară”, este indicat ca imediat să ne adopostim la umbră, de preferat într-un loc mai răcoros şi să consumăm lichide. Dacă starea de leşin nu trece, este recomandat să cerem ajutorul unui cadru medical.

Taguri articol


12