Un ofiţer de poliţie din cadrul Gărzii de Coastă a apărut, ieri, în faţa instanţei Curţii de Apel Constanţa, pentru a fi audiat în dosarul în care este acuzat că a administrat două societăţi comerciale deşi ştia că această activitate este incompatibilă cu funcţia de poliţist pe care o îndeplinea. Ionuţ Voinescu a recunoscut acuzaţia adusă de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Constanţa, dar şi-a găsit o scuză… legală. „Am considerat că pot desfăşura activităţi de comerţ deoarece, potrivit modificărilor din 2009 aduse Legii 161/2003, funcţionarii publici au voie să facă acest lucru dacă activitatea nu are legătură cu exercitarea funcţiei pe care o deţin”, a declarat Voinescu. El a adăugat că nu şi-a folosit niciodată calitatea de poliţist de frontieră în activitatea de comerţ, pentru a obţine contracte sau favoruri de la clienţi. „Munca aceasta am desfăşurat-o după programul de la serviciu şi nu am ascuns niciodată faptul că mă ocup de o firmă de transport. Am fost, însă, foarte discret în relaţia cu clienţii, ei nici nu au ştiut că sunt poliţist”, a mai spus Voinescu. Ofiţerul a recunoscut că a semnat contractele încheiate de SC Apollodor Services SRL Constanţa şi de SC Evolution Truck SRL, firmele pe care le-a administrat.
ACUZAŢII Potrivit anchetatorilor, Ionuţ Voinescu a devenit incompatibil cu funcţia de poliţist din 2008, când a înfiinţat prima firmă, până în vara anului trecut. Oamenii legii spun că Voinescu a figurat în actele societăţii în calitate de asociat, însă, în realitate, el a fost cel care administrat-o. Ulterior, în 2010, Voinescu s-a retras scriptic din afacere şi a predat conducerea firmei viitoarei lui soţii şi mamei acesteia. Totul s-a derulat, însă, numai pe hârtie, pentru că, în realitate, el a continuat să administreze societatea. La fel s-a întâmplat şi în cazul celei de-a doua firme, înfiinţată în 2011. Anchetatorii spun că, în acte, administratorul şi, totodată, asociatul unic al acesteia era un văr de-al soţiei lui Voinescu. În realitate, poliţistul a fost cel care a condus afacerea, deoarece semnătura sa a apărut pe toate documentele societăţii.