După numeroase cereri de eliberare din arest, consilierul local Emil Gheordunescu, totodată, administratorul societăţii comerciale Agigea Expres SRL, acuzat de luare de mită, dare de mită şi şantaj, i-a convins pe judecătorii Curţii de Apel Constanţa să-l pună în libertate. Ieri, instanţa a înlocuit măsura arestării preventive a lui Gheordunescu cu obligarea de a nu părăsi localitatea, decizia fiind definitivă. Amintim că, în acelaşi dosar cu Gheordunescu, este judecat agentul-şef Dan Frumuşelu, de la Serviciul de Investigare a Fraudelor (SIF) din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, pentru luare de mită şi şantaj. Potrivit anchetatorilor, în decembrie 2012, Frumuşelu şi Gheordunescu au fost denunţaţi la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) Constanţa de un bărbat care este cercetat într-un dosar ce se află în lucru la SIF Constanţa şi în care parte vătămată este Emil Gheordunescu. În speţa respectivă, poliţistul şi consilierul local au invocat un prejudiciu de 100.000 de euro, iar în perioada februarie - iunie 2011, cei doi l-au şantajat pe denunţător şi l-au constrâns să îi dea consilierului trei terenuri agricole în staţiunea Olimp şi un apartament în zona Steaua de Mare, din Agigea, bunuri în valoare de 75.000 de euro. Procurorii spun că Frumuşelu l-ar fi ameninţat pe denunţător că, în cazul în care nu-i va da lui Gheordunescu bunurile cerute, îl va trimite în judecată şi va primi o condamnare la închisoare cu executare. La rândul său, consilierul i-a dat mită poliţistului un BMW X3, pentru ca ancheta să decurgă mai bine. La sfârşitul anului trecut, Frumuşelu i-a cerut denunţătorului 15.000 de euro, iar Gheordunescu 30.000 de euro, în schimbul promisiunii că va primi o soluţie de scoatere de sub urmărirea penală. Ei au fost prinşi în flagrant în timp ce primeau 45.000 de euro de la denunţător.