La iniţiativa primarului Mariana Mircea, consilierii locali din Cernavodă au luat decizia, la începutul acestei săptămâni, în cadrul unei şedinţe ordinare, de a trece în exploatarea Serviciului de termoficare (SACT) noile reţele termice introduse pe mai multe străzi din oraş unde acest serviciu nu exista ...
Un ploieştean care a participat la protestele spontane din ianuarie la adresa Puterii şi care a trimis o solicitare Primăriei Ploieşti prin care solicita adoptarea unei hotărâri de consiliu local prin care zona zero din centrul municipiului să fie declarată \"zonă liberă\", a primit din partea ...
PRELUARE Consilierii locali din Cernavodă au adoptat, la începutul acestei săptămâni, 23 de hotărâri, ale căror proiecte au fost iniţiate de primarul Mariana Mircea. Una dintre hotărârile luate de consilieri face referire la transmiterea, în folosinţă gratuită, Companiei Naţionale de Investiţii, a ...
Consilierii locali din Mangalia, întruniţi, ieri seară, într-o şedinţă de îndată, au adoptat o hotărâre prin care au prelungit termenul până la care populaţia are subvenţionată energia termică. Potrivit hotărârii, preţul la gigacalorie pe care îl va plăti populaţia va fi de 350 de lei cu TVA şi ...
Consiliul Local Cernavodă a adoptat o hotărâre privind transmiterea, în regim de comodat, către Enel Distribuţie Dobrogea a unui teren în suprafaţă de 51 de metri pătraţi în vederea încheierii unor contracte de furnizare a energiei electrice către consumatorii casnici din zona I.D. Chirescu. Potrivit ...
SCRISOARE Primarul Mangaliei, Claudiu Tusac, a trimis o scrisoare premierului României, Mihai Răzvan Ungureanu, căruia îi solicită o întrevedere pentru a-i prezenta cauzele scandalurilor din sudul litoralului, în urma cărora populaţia a fost nevoită să stea în frig aproape toată iarna. În scrisoare ...
AŞTEPTĂRI Primăria Constanţa speră să se semneze cât mai repede contractul de finanţare pentru proiectul “Îmbunătăţirea accesului în staţiunea Mamaia prin construirea unor pasarele pietonale”, proiect inclus în Planul Integrat de Dezvoltare a Zonei Metropolitane Constanţa. Luni, în cadrul ...
ÎNCET, DAR SIGUR Cu paşi mici, dar siguri, proiectul administraţiei locale din comuna Cumpăna de extindere a reţelei de canalizare se apropie de final. Început în octombrie 2010, proiectul “Extinderea reţelei de canalizare, reabilitarea conductei de refulare până la staţia de epurare Constanţa - Sud ...
Constănţenii, persoane fizice şi juridice, beneficiază de bonificaţie la plata integrală şi cu anticipaţie a tuturor obligaţiilor datorate bugetului local Constanţa până la împlinirea primului termen scadent, respectiv 31 martie 2012. Potrivit Hotărârii Consiliului Local Municipal Constanţa nr ...
O stradă din Milano va fi numită după jurnalistă rusă de investigaţii Anna Politkovskaia, asasinată în anul 2006. Consiliul local din Milano a aprobat o propunere de a numi una dintre străzile din oraş după Anna Politkvoskaia. Strada Politkovskaia ar trebui să apară la Milano până la vară. „Anna ...
PROIECT Programul de locuinţe ieftine pentru tineri a fost un succes al autorităţii locale constănţene, întrerupt însă de criza economică ce s-a abătut asupra României. Terenul pregătit de municipalitate pentru cea de-a doua etapă a programului de locuinţe ieftine a primit, astfel, o altă destinaţie ...
Consilierul local Felix Stroe va fi ultimul preşedinte de şedinţă în actualul mandat al Consiliului Local Municipal (CLM). Propunerea a fost votată de toţi consilierii locali în şedinţa de ieri a CLM. Tot în cadrul şedinţei de ieri consilierii au aprobat şi noile tipuri de abonamente RATC, constănţenii ...
În acest an, Primăria Municipiului Constanţa a decis organizarea unor activităţi festive pentru pensionari cu prilejul zilei de 1 Mai, hotărârea fiind ieri aprobată de consilierii locali constănţeni. „Facem 1 Mai muncitoresc în parcuri. Când am fost la un post de televiziune, era cântăreaţa de ...
Consiliul Local şi Primăria Constanţa sunt pregătite să scoată la vânzare locuinţele ANL. Primarul Radu Mazăre declara, la prima şedinţă a Consiliului Local Municipal (CLM) din acest an, că doreşte să vândă locuinţele ANL cât mai repede. Ieri, după şedinţa ordinară a CLM, primarul a declarat ...
Chiar dacă utilajele Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri (RAJDP) Constanţa s-au întors din Vrancea, acolo unde timp de două săptămâni au contribuit decisiv la scoterea din nămeţi a peste 100.000 de oameni, Consiliul Judeţean şi Primăria Constanţa continuă ajutorarea sinistraţilor. Ieri, de ...
La vârsta a treia, orice ajutor financiar este important, pentru că, de cele mai multe ori, pensia este foarte mică şi nu reflectă anii munciţi de-a lungul vieţii. Primăria Municipiului Constanţa şi Consiliul Local dăruiesc lunar vârstnicilor care împlinesc 80 de ani şi cuplurilor care sărbătoresc 50 ...