INTERVENŢII Băleşti şi Urecheşti sunt cele două comune din judeţul Vrancea unde utilajele Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri (RAJDP) Constanţa au intervenit pentru ca aprox. 6.000 de locuitori să revină la normalitate. Îngropaţi în zăpadă, locuitorii acestor comune au cerut în zadar ...
Primarul Medgidiei, Marian Iordache, a declarat că în acest an va fi aplicat un proiect privind amenajarea pe un teren al Consiliului Local a unui parc de panouri fotovoltaic. Edilul Medgidiei a spus că panourile fotovoltaice vor fi amenajate din fonduri nerambursabile, prin Programul Operaţional Sectorial ...
Primarul oraşului Eforie, Ovidiu Brăiloiu, a declarat că aleşii locali au adoptat, într-o şedinţă a Consiliului Local care a avut loc săptămâna trecută, bugetul de venituri şi cheltuieli pe acest an al urbei, care a fost estimat la 18 milioane de lei. Brăiloiu a spus că în ceea ce priveşte ...
Promisiunile proaspătului preşedinte al Organizaţiei Judeţene Constanţa a PC, Mircea Banias, potrivit cărora plecarea sa de la PDL va însemna un exod al democrat liberalilor către PC, încep să prindă contur după ce Ştefan Gălbău, membru în biroul local al PDL Năvodari şi consilier local, a părăsit ...
Consiliul de Coordonare al organizaţiei judeţene a PDL din Dolj a decis, sâmbătă, în unanimitate, să-l excludă din PDL pe primarul Craiovei, Antonie Solomon. Solomon a anunţat public, cu diferite ocazii, că va candida pentru un nou mandat din partea UNPR. Pe de altă parte, de la ieşirea lui Solomon din ...
Ajutoarele strânse săptămâna trecută de la locuitorii din Cumpăna au fost trimise ieri dimineaţă către persoanele aflate în nevoie din localităţile Buda, judeţul Buzău, şi Jitia, judeţul Vrancea. Acţiunea de colectare a fost iniţiată de Primăria şi Consiliul Local Cumpăna, în colaborare cu ...
EŞEC Nici a treia şi nici a patra încercare a viceprimarului Mangaliei, Constantin Filimon, de a impune în Consiliul Local proiecte de hotărâre menite să rezolve problema căldurii, în opinia sa, nu au avut sorţi de izbândă. Într-o primă fază, viceprimarul Constantin Filimon a convocat, ieri la prânz ...
Tribunalul Constanţa a decis, vineri, ca Nikitas Adrian Simion, directorul SC Callatis Therm Mangalia SA, să fie cercetat în stare de libertate. Magistraţii au admis recursul lui Simion şi au respins propunerea de arestare preventivă, hotărând ca acesta să nu aibă nicio interdicţie. În faţa instanţei, el ...
AMENDAMENTE LA LEGE Membrii Coaliţiei 52 din Constanţa au organizat, vineri, masa rotundă cu tema „Respect şi responsabilitate pentru dialog“ în timpul căreia au fost prezentate amendamentele propuse pentru schimbarea Legii 52/2003, privind transparenţa decizională în administraţia publică. La ...
Persoanele fizice şi juridice beneficiază de bonificaţie la plata integrală şi cu anticipaţie a tuturor obligaţiilor datorate bugetului local până la împlinirea primului termen scadent, respectiv până la 31 martie 2012. Potrivit Hotărârii Consiliului Local Municipal nr. 145/2011 privind stabilirea ...
Primăria şi Consiliul Local Cumpăna, în colaborare cu Parohiile Bisericilor „Sfânta Cuvioasă Parascheva“, „Adormirea Maicii Domnului“ şi Asociaţia pentru Dezvoltare Comunitară Cumpăna au iniţiat o acţiune de colectare de ajutoare pentru sinistraţii din judeţele Vrancea şi Buzău ...
ABSENŢI DE LA APEL În timp ce populaţia suferă de frig în case, aşteptând o minune ca lucrurile să reintre pe un făgaş normal, aleşii locali din Mangalia se joacă de-a şedinţele de Consiliu. Ieri, consilierii nu au reuşit să se întrunească într-un număr suficient de mare pentru a vota trei proiecte ...
SOLICITARE Consilierii locali constănţeni, întruniţi, vineri, într-o şedinţă extraordinară, au votat în unanimitate rectificarea bugetului local şi acordarea unor ajutoare judeţelor Vrancea şi Buzău. Rectificarea bugetului municipal se referă la trecerea în fondul de rezervă bugetară aflat la ...
La sfârşitul lunii ianuarie, consilierii locali constănţeni au aprobat, în prima şedinţă din acest an a Consiliului Local Constanţa, proiectele referitoare la reabilitarea Pasajului Filimon Sârbu (podul IPMC), etapa „Documentaţie de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie” şi „Creşterea ...
Consilierii locali constănţeni se întrunesc astăzi în şedinţă extraordinară, având trei puncte pe ordinea de zi. Primul dintre ele se referă la rectificarea bugetului local pentru anul 2012. Al doilea proiect de hotărâre are ca obiect acordarea unui ajutor financiar către Consiliul Judeţean Vrancea din ...
Deputatul independent Daniel Oajdea a anunţat, ieri, că s-a înscris în PPDD şi că va candida la Primăria Iaşi din partea acestei formaţiuni politice: \"Sunt deputat de Iaşi şi nu-mi este indiferent să văd că, de opt ani, oraşul pe care îl reprezint a ajuns bătaia de joc a unui om care nu este ...