Duelul european de la Constanța, dintre Club Volei Municipal Tomis și Dinamo Bucureşti, s-a dovedit a fi doar un... monolog, pentru că gazdele nu au avut practic adversari de cealaltă parte a fileului, în meciul disputat sâmbătă, în Sala Sporturilor din Constanța. Scorul înregistrat pe tabelă ...
Magia Crăciunului se lasă peste comuna constănțeană Cumpăna, odată cu deschiderea manifestărilor dedicate Sărbătorilor de Iarnă. În sala de spectacole a Casei de Cultură din localitate, aproximativ 1.900 de preșcolari și elevi de toate vârstele au participat la festivități tematice ...
Laura Vizireanu, medicul SMURD care a murit în urma accidentului aviatic de luni, de pe Lacul Siutghiol, județul Constanța, a primit vineri, post-mortem, titlul de cetățean de onoare al Brăilei. Consilierii locali municipali au decis, în unanimitate, să-i confere medicului Laura ...
Mii de bucureşteni ar fi primit ilegal ajutoare sociale, cu sprijinul unor persoane care spuneau că au relaţii la Primăria Sectorului 5 şi le solicitau în schimbul intervenţiilor între 100 şi 200 de lei din suma primită lunar de aceştia, au declarat surse judiciare. Potrivit surselor citate ...
Consiliul Local Municipal Constanța a mai făcut un pas în demersul transferului Cazinoului Constanța și al amplasamentelor pe care vor fi construite bazinul de înot olimpic și sala polivalentă din Constanța. În ședința de ieri, consilierii și-au dat acordul pentru ...
Sportivul Răzvan Florea, singurul medaliat olimpic din România la înot masculin, a devenit cetățean de onoare al municipiului Constanța. Consilierii locali au adoptat, ieri, hotărârea prin care i-au acordat sportivului titlul onorific, pentru beneficiile aduse sportului constănțean. Pentru că ...
Primăria Constanța și-a luat gândul de la acțiunile pe care le deținea la Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța (CN APMC). Primarul Radu Mazăre a declarat, ieri, că acțiunile pe care Primăria le deținea în CN APMC au fost pierdute definitiv ...
"După atâția ani petrecuți împreună, pot să spun că nu am văzut niciodată vreo urmă de răutate sau dușmănie în ochii frumoși ai Gabrielei, deși viața i-a pus în cale multe provocări. Veselia ei era contagioasă, era o boală pe care toți o primeam cu plăcere. S-a ...
PROGRAM PRELUNGIT Ultima ședință din acest an a Consiliului Local Municipal (CLM) Constanța a început cu un moment festiv. Un grup de copii care locuiesc în campusul social „Henri Coandă” a mers să îi colinde pe primarul Radu Mazăre și pe consilierii locali. Ei au cântat și ...
Primarul Constanței, Radu Mazăre, a anunțat astăzi, în cadrul ședinței ordinare a Consiliul Local Municipal Constanța, că acțiunile pe care administrația locală le-a deținut în Portul Constanța sunt pierdute definitiv. Primarul a declarat că municipalitatea ...
Surpriză de Sărbători la Primăria Constanța. Micuții din cartierul constănțean „Henri Coandă” au mers astăzi cu colindul la membri Consiliului Local Municipal Constanța. Ședința de Consiliu Local a început, de asemenea, cu un moment de reculegere închinat ...
Elevii, părinții și profesorii Liceului Tehnologic ”C.A. Rosetti” din Constanța au relansat ieri, pentru al patrulea an, proiectul educativ ”Spune NU comerțului cu moartea”. Ținând cont de amploarea pe care a luat-o fenomenul consumului de substanțe etnobotanice ...
VERDICT Deși Parlamentul a decis că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului (OUG) nr. 55/2014, prin care mii de aleși locali au schimbat partidul, este perfect legală, magistrații Curții Constituționale Române (CCR) au complicat situația. CCR a decis, ieri, că ordonanţa privind ...
Marți seară, la Roeselare, Club Volei Municipal Tomis Constanţa a făcut pasul decisiv spre o calificare istorică în play-off-ul Ligii Campionilor la volei masculin. Campioana României a învins-o pe Knack cu scorul de 3:2 (25:20, 20:25, 18:25, 26:24, 15:10), după un meci care a durat circa ...
Medicul și copilotul au murit din cauza traumelor provocate de prăbușirea aparatului de zbor. Asistenta și copilotul, cei care ar fi avut o șansă reală să supraviețuiască, au pierit înecați. premierul Victor Ponta cere un audit extern cu privire la activitatea Institutului ...
Medicul și copilotul au murit din cauza traumelor provocate de prăbușirea aparatului de zbor. Asistenta și copilotul, cei care ar fi avut o șansă reală să supraviețuiască, au pierit înecați. premierul Victor Ponta cere un audit extern cu privire la activitatea Institutului ...