Situaţia din cadrul ConsiliuI Local (CL) Ion Corvin s-a mai liniştit după ce, luni la rând, consilierii locali de culori politice diferite au avut divergenţe de opinii în privinţa stabilirii priorităţilor comunei. Primarul comunei, Dumitru Nedea, a declarat că, în interiorul CL s-a ajuns la consens şi, în ...
Primarul oraşului Năvodari, Nicolae Matei, susţine că doi dintre consilierii locali sunt incompatibili cu funcţiile pe care le deţin. Acesta a explicat că Tudorel Calapod şi Stere Sponte, care deţin funcţii de conducere în cadrul Registrului Auto Român (RAR), respectiv Oficiului pentru Cadastru şi ...
Consilierii locali constănţeni au aprobat în ultima şedinţă de Consiliu, ce a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, o hotărâre privind lista de investiţii a Regiei Autonome de Exploatare a Domeniului Public şi Privat Constanţa (RAEDPP). Potrivit hotărârii adoptate, bugetul Regiei a fost ...
Locuitorii din Năvodari au rămas, de ieri, fără apă caldă şi căldură, ca urmare a declarării falimentului societăţii TSP Ecoterm, care distribuia agentul termic către locuitori. Potrivit afirmaţiilor directorului TSP Ecoterm, Florin Baciu, în urma declarării falimentului societăţii năvodărene TSP ...
Locuitorii oraşului Năvodari ar putea rămâne, de luni, fără utilităţi, după ce firma care se ocupa de furnizarea apei calde şi de serviciile de salubritate a intrat în faliment. Societatea Ecoterm a fost dată în judecată pentru o datorie de 21 de miliarde de lei vechi către Termoelectrica Midia SA, suma ...
Primăria Constanţa nu mai poate emite autorizaţii de construire pentru staţiunea Mamaia. Decizia a fost luată de Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC), care, în urma unur verificări la Primăria Constanţa, a decis că Planul Urbanistic Zonal (PUZ) al staţiunii nu este conform fără avizul Ministerului ...
ABSENTEISM „CU MOTIV“ Dacă până acum a mocnit, scandalul dintre consilierii locali PDL şi cei ai PSD din Năvodari a izbucnit din nou. Aleşii locali din Năvodari s-au întrunit, ieri, în şedinţă extraordinară de Consiliu Local (CL), pentru a dezbate probleme vitale pentru comunitatea locală ...
În şedinţa de Consiliu Local care a avut loc, ieri, la Năvodari, aleşii locali au votat pentru ocuparea posturilor de consilieri rămase vacante în urma demisiei liberalului Stere Lascu şi a demiterii liderului PNL Năvodari, Jean Paul Tucan. Astfel, conform legii, posturile de consilieri au fost ocupate cu doi ...
Zvonurile potrivit cărora anul acesta nu vor mai fi puse barierele la intrarea în staţiunea Mamaia au fost infirmate, vineri, de primarul Radu Mazăre. “Am tot auzit teroria cu barierele care nu vor mai funcţiona. Noi avem hotărâre de Consiliu Local, este în vigoare, a trecut de prefect, suntem obligaţi ...
Consiliul Local al comunei Cumpăna invită toţi locuitorii comunei la serbarea câmpenească organizată sâmbătă, începând cu ora 11:00, pe malul stâng al Canalului Dunăre - Marea Neagră. „Atmosfera creată şi voia bună vor fi întregite de ansamblul folcloric \"Muguraşii Cumpenei\", precum şi de ...
În scurt timp, primii tineri înscrişi în programul de locuinţe ieftine demarat de Primăria Constanţa în anul 2008 se vor muta în casă nouă. Lucrările la primele blocuri se apropie de final. Pentru a oferi o mai multă flexibilitate acestui program, de la demararea lui şi până în prezent au fost ...
Consiliul Local Municipal Constanţa s-a întrunit, ieri, într-o nouă şedinţă ordinară, având pe ordinea de zi 22 de puncte, la care s-au alăturat încă două, pe ordinea suplimentară. Unul dintre proiectele de interes a vizat aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Cimitirelor de pe raza ...
Primarul oraşului Cernavodă, Mariana Mircea, a căutat, ieri, să ajungă la o nouă înţelegere cu Scoaietatea Naţională Nuclearelectrica (SNN), administratorul Centralei Nucleare Electrice (CNE), în privinţa implicării financiare a SNN în proiectele de interes local ale administraţiei locale. La discuţii ...
Aleşii locali din Năvodari se vor întruni, astăzi, în şedinţă extraordinară de Consiliu Local (CL), pentru a dezbate mai multe proiecte de hotărâre. Printre acestea, pe ordinea de zi se vor afla proiectul de hotărâre cu privire la organizarea referendumului referitor la înfiinţarea depozitului de ...
Consilierii locali municipali constănţeni au aprobat, ieri, hotărârea potrivit căreia Valentin Preda să fie numit în Consiliul de administraţie al Administraţiei Porturilor Maritime Constanţa (APMC). Fostul ministru secretar de stat în Ministerul Transporturilor i-a luat locul la APMC Virginiei ...
Lipsa fondurilor a pus în dificultate Consiliul Local şi Primăria Constanţa, care, anul acesta, nu mai organizează manifestări speciale pentru 1 Mai. „Am făcut pregătiri normale, fără însă a face ceea ce am făcut anul trecut, de exemplu prezentarea de Formula 1, cu David Coulthard, sau o serie de ...