Primarul unei comune a fost contrazis, într-o şedinţă a Consiliului Local, cu ouă. Pentru că nu au fost de acord cu anumite chestiuni ridicate de domnia sa, consilierii, principiali din fire, l-au atacat cu ouă. De la Columb încoace, cunoscut în lume pentru că a descoperit oul pe cînd găina era plecată ...
Guvernul a aprobat, miercuri, o serie de acte normative în vederea eficientizării activităţii în administraţia publică locală, prin numirea în funcţie a unor prefecţi şi subprefecţi. Potrivit deciziei Executivului, Cosmin Andrei a fost numit oficial în funcţia publică de subprefect al judeţului ...
Angajaţii Serviciului de Supraveghere a Traficului Rutier din cadrul Primăriei Constanţa împreună cu agenţii de la Poliţia Rutieră au efectuat, ieri, o nouă acţiune de verificare a activităţii de transport persoane desfăşurate de taximetriştii constănţeni. Neregulile constatate au fost aceleaşi ca de ...
Cea de-a IV-a ediţie a Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „DanS” de la Medgidia se apropie cu paşi repezi, startul evenimentului urmînd să se dea peste numai o săptămînă. Festivalul „Dan Spătaru” s-a născut din dorinţa de a păstra vie memoria îndrăgitului şi regretatului ...
Sincer să fiu, nu ştiam că există aşa ceva! Am auzit expresia într-o discuţie televizată. Termenul a apărut imediat după votul uninominal şi desemnează colegiile în care îşi vor face campanie candidaţii. Electoratul fiecărui colegiu va avea un singur reprezentant în parlament. În noul sistem nu ...
Cea de-a IV-a ediţie a Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „DanS” de la Medgidia se va desfăşura, în acest an, în perioada 2 - 4 octombrie, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor „Lucian Grigorescu”. Eveniment care promovează muzica uşoară de calitate şi interpretarea live ...
Autorităţile locale de la nordul şi sudul frontierei româno - bulgare au stabilit cadrul instituţional de colaborare pentru atragerea a peste 327 de mii de euro din fondurile europene, pentru trei proiecte comune de cooperare, finanţate prin programele Phare. Cel mai amplu proiect transfrontalier, care are ...
Presiunea şi şantajul la care recurg unii pentru a face rost de bani pare să fie principala armă la care se apelează în ultima perioadă pentru reglarea datoriilor. Asemenea şmecherilor de cartier sau recuperatorilor, mai nou, şi societăţile comerciale, fie ele şi de stat, recurg la astfel de metode ...
Consiliul Local al Municipiului Mangalia, prin Hotărîrea nr. 45/2008, a aprobat un nou stat de funcţii al personalului de specialitate al Primăriei. Prin urmare, au fost scoase la concurs 44 de posturi din diferite departamente ale aparatului de specialitate al primarului (direcţia Corp Control, Mass - Media ...
Primarul oraşului Cernavodă, Mariana Mircea, a convocat astăzi Consiliul Local în şedinţă extraordinară, pentru a dezbate proiectul de hotărîre privind aprobarea studiului de fezabilitate “Sistem integrat de reabilitare a sistemului de alimentare şi canalizare a staţiilor de tratare a apei potabile ...
Copiii din comuna Peştera au început noul an şcolar în unităţi de învăţămînt aproape noi. Potrivit afirmaţiilor primarului, Valentin Vrabie, administraţia locală din Peştera a depus în vara care tocmai s-a încheiat eforturi considerabile pentru ca micuţii să poată învăţa în condiţii optime ...
Primăria Fîntînele a finalizat lucrările la sistemul de alimentare care va furniza apă potabilă pentru întreaga comună. Potrivit declaraţiilor primarului Gheorghe Popescu, proiectul pentru sistemul de alimentare cu apă a fost aprobat anul trecut într-o şedinţă de Consiliu Local, iar lucrările ...
Consiliul Local Ostrov va implementa proiectul Ostrov-Silistra, intitulat „Ape comune, probleme comune”, care prevede cooperarea transfrontalieră pentru îmbunătăţirea managementului situaţiilor de risc la inundaţii şi eroziunii malurilor. Potrivit primarului comunei Ostrov, Niculae Dragomir ...
Consilierii locali din Năvodari, întruniţi joi într-o şedinţă extraordinară, au decis, după trei luni de la alegeri, componenţa comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local (CL). După ce, de la începutul mandatului, s-au certat fără a ţine cont de realitatea şi interesele oraşului, după o ...
Nu de mult, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii Publice (MSP) au anunţat că toate spitalele care nu respectă standardele de funcţionare se vor desfiinţa, şi asta pentru că ele nu pot fi acreditate. Ministrul Eugen Nicolăescu a anunţat că spitalele de România vor fi obligate să ajungă la standarde ...
Dorinţa de îmbogăţire nu are limite. Aproximativ 20 de familii din Mamaia Sat riscă să îşi piardă casele, după ce un bărbat a revendicat terenurile pe care acestea sînt construite. Situaţia localnicilor de pe străzile M10, M11 şi M12 din Mamaia Sat este complicată: cei mai mulţi dintre ei au primit ...