Telegraf Online - tag: consilier local

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ştiri despre consilier local

Autorităţile locale vor vinde în curînd cabinetele medicale
4 august 2006 Autorităţile locale vor vinde în curînd cabinetele medicale

Medicii de familie şi specialiştii din ambulatoriu şi centre medicale pot deveni, în cel mult trei luni, proprietarii cabinetelor în care lucrează, procedurile începînd în 15 august, dată de la care administraţiile locale vor face publice spaţiile ce vor fi vîndute. La nivel naţional sînt peste 16.000 ...

Callatis 2006, Festivalul Românilor de Pretutindeni
3 august 2006 Callatis 2006, Festivalul Românilor de Pretutindeni

Pregătirile pentru ediţia din acest an a Festivalului Callatis, eveniment organizat, în perioada 9-15 august, de Primăria Municipiului Mangalia, cu sprijinul Consiliului Judeţean Constanţa, au intrat în linie dreaptă. Organizatorii festivalului, alături de invitaţi, au susţinut, ieri, la Centrul Român de ...

Taximetrişti prinşi pe picior greşit de un control mixt al Primăriei Constanţa şi al Poliţiei
3 august 2006 Taximetrişti prinşi pe picior greşit de un control mixt al Primăriei Constanţa şi al Poliţiei

Inspectorii Corpului de Control ai Primăriei Constanţa au organizat ieri o acţiune privind respectarea de către taximetriştii constănţeni a legislaţiei în domeniul transportului de persoane în regim de taxi. La acţiune au participat şi cadre ale Poliţiei Rutiere, care au răspuns invitaţiei ...

Coaliţia dă în clocot
2 august 2006 Coaliţia dă în clocot

Preşedintele Camerei Deputaţilor, liberalul Bogdan Olteanu, consideră că restructurarea agenţiilor guvernamentale va provoca foarte multe neplăceri în Coaliţia de guvernămînt, din cauza "intereselor". "Se vorbeşte despre aparatul de lucru al primului-ministru, dar nimeni nu scoate o vorbă despre agenţiile ...

Consiliul Local Cernavodă girează concesionarea serviciilor publice de apă, canalizare şi termoficare
2 august 2006 Consiliul Local Cernavodă girează concesionarea serviciilor publice de apă, canalizare şi termoficare

Primarul oraşului Cernavodă, Gheorghe Hânsă, a primit avizul Consiliului Local de a demara tratativele privind concesionarea serviciilor publice de apă, canalizare şi termoficare. Edilul Cernavodei a declarat că, în perioada următoare, va angaja o firmă de consultanţă, în urma unei licitaţii publice ...

Şedinţă extraordinară la Consiliul Local Medgidia
1 august 2006 Şedinţă extraordinară la Consiliul Local Medgidia

Consiliul Local Medgidia s-a întrunit, ieri, într-o şedinţă extraordinară, pentru a aproba proiectul de hotărîre privind construirea unui complex comercial de tip supermarket. Magazinul va fi amplasat în zona de nord a oraşului, pe o suprafaţă de 6.133 mp, investiţia ridicîndu-se la cinci milioane de ...

Cernavodă colaborează cu localitatea slovenă Krsko
1 august 2006 Cernavodă colaborează cu localitatea slovenă Krsko

O delegaţie a Primăriei Cernavodă, formată din consilieri locali, funcţionari publici, reprezentanţi ai unor organizaţii nonguvernamentale, s-a aflat, pentru cîteva zile, în localitatea Krsko, din Slovenia. Printre subiectele abordate de cernăvodeni împreună cu reprezentanţii autorităţilor din Krsko ...

Discuţii aprinse între consilierii locali din Mangalia şi reprezentanţii bisericii
31 iulie 2006 Discuţii aprinse între consilierii locali din Mangalia şi reprezentanţii bisericii

Consiliul Local Mangalia s-a întrunit, ieri, într-o şedinţă ordinară, pentru a dezbate 30 de proiecte de hotărîre iniţiate de primarul Zanfir Iorguş. Primul punct de pe ordinea de zi a vizat aprobarea demisiei consilierului local Marius Ciocănel şi înlocuirea acestuia cu un reprezentant PSD, Niculina ...

Primarul din Cernavodă vrea să concesioneze serviciile de apă, canalizare şi termoficare
31 iulie 2006 Primarul din Cernavodă vrea să concesioneze serviciile de apă, canalizare şi termoficare

Consiliul Local Cernavodă se va întîlni, astăzi, într-o şedinţă ordinară, pentru a dezbate 28 de proiecte de hotărîre iniţiate de primarul Gheorghe Hânsă. Printre punctele importante care vor fi dezbătute în cadrul şedinţei, se numără aprobarea participării la un parteneriat între Consiliile ...

Consiliul Local Medgidia a aprobat construirea unui hypermarket
29 iulie 2006 Consiliul Local Medgidia a aprobat construirea unui hypermarket

Consiliul Local Medgidia s-a întrunit, ieri, într-o şedinţă extraordinară, pentru aprobarea unui proiect de hotărîre privind construcţia unui complex comercial, pentru produse alimentare şi menajere. Supermarket-ul va fi ridicat în zona de nord a oraşului pe 6.133 mp, investiţia ridicîndu-se la aprox. 5 ...

Tabăra Internaţională de Pictură de la Medgidia şi-a deschis porţile
29 iulie 2006 Tabăra Internaţională de Pictură de la Medgidia şi-a deschis porţile

Deschiderea oficială a celei de a III-a ediţii a Taberei Internaţionale de Pictură "Lucian Grigorescu" de la Medgidia, eveniment cultural important, care se desfăşoară sub egida Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO, a avut loc, joi, la Muzeul de Artă din municipiu. Momentul festiv a fost oficiat de ...

Ghişeul Biroului de Taxe de Timbru se redeschide luni
28 iulie 2006 Ghişeul Biroului de Taxe de Timbru se redeschide luni

Serviciul Public de Impozite Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local Constanţa din cadrul Consiliului Local Municipal anunţă contribuabilii că ghişeul Biroul de Taxe de Timbru de pe str. Ecaterina Varga se redeschide publicului, luni, 31 iulie, după ce a fost închis, în zilele de 27 şi 28 iulie, în ...

Primăria Năvodari nu are terenuri pentru a satisface toate cererile de retrocedare
28 iulie 2006 Primăria Năvodari nu are terenuri pentru a satisface toate cererile de retrocedare

Mai mulţi locuitori ai oraşului Năvodari, beneficiari ai Legii 247/2005, au reclamat săptămîna trecută faptul că nu li se dau terenurile care li se cuvin de drept, care de altfel ar fi trebuit să le fie retrocedate din 2001. Potrivit afirmaţiilor primarului Tudorel Calapod, terenurile vor redate ...

Redresarea economică a oraşului Negru Vodă se face cu investitori străini
27 iulie 2006 Redresarea economică a oraşului Negru Vodă se face cu investitori străini

Primăria oraşului Negru Vodă a demarat o amplă campanie de atragerea investitorilor în zonă, pentru relansarea economică a localităţii. În acest sens, primarul Ion Nicolin a reuşit să aducă la Negru Vodă mai mulţi oameni de afaceri străini, care şi-au arătat disponibilitatea să investească şi că ...

26 iulie 2006 "Fest Top" Năvodari, un cocktail de muzică de calitate

În perioada 27 - 30 iulie, la Năvodari, se va desfăşura cea de-a doua ediţie a "Fest Top", eveniment organizat de Primăria şi Consiliul Local Năvodari. Organizatorii pregătesc o mulţime de surprize participanţilor, dar şi invitaţilor speciali. Artiştii care vor concerta, în aceste zile, la Năvodari, se ...

Centrul de Informare cetăţeni intră în renovări
26 iulie 2006 Centrul de Informare cetăţeni intră în renovări

Conducerea Serviciului Public de Impozite Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local Constanţa din cadrul Consiliului Local Municipal Constanţa a anunţat ieri că, în perioada 27 - 28 iulie, ghişeul Biroului de Taxe de Timbru de pe str. Ecaterina Varga va fi închis publicului în vederea renovării şi ...

1...329330331332333...338
12