DEMISIE Comuna Poarta Albă a rămas fără conducător după ce viceprimarul Ionuţ Farcaş, care asigura interimatul pentru funcţia de primar, şi-a prezentat demisia. Viceprimarul PDL a ajuns să preia şi atribuţiile de primar al comunei, după ce Vasile Delicoti, primarul ales în 2012, a fost suspendat ...
Consilierii locali din Mangalia au ratificat, ieri, protocolul de colaborare dintre Primărie şi Consiliul Judeţean Constanţa (CJC), privind dezvoltarea şi promovarea sectorului turistic din sudul litoralului. Conform documentului, cele două părţi vor identifica măsurile necesare elaborării proiectelor de ...
Dezvoltarea pe orizontală a oraşului Ovidiu, în ultimii ani, a condus la apariţia mai multor cartiere de vile. Acest lucru ar fi trebuit să conducă la o implicare mai activă a administraţiei locale în ceea ce priveşte partea de infrastructură a respectivelor cartiere. Din nefericire, până în 2012 ...
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) se chinuie în continuare să scoată pe bandă rulantă aleşi locali incompatibili. Aşa se face că trei primari de comune din judeţele Sibiu, Teleorman şi Argeş şi un consilier local de la Tuzla, judeţul Constanţa, au fost găsiţi incompatibili de ANI. Agenţia ...
Preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda, le cere liderilor USL să nu modifice Legea Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), afirmând că o persoană nu poate fi în acelaşi timp primar, consilier local sau judeţean şi membru în consiliul de administraţie al unei societăţi subordonate. „Atrag atenţia că ...
Cea de-a XVI-a ediţie a Târgului Estival „Carte la nisip” a debutat, duminică seară, la Casa de Cultură din Mangalia, într-o atmosferă specială, răcorită şi „stropită” cu vin de calitate. Târgul va continua şi în această săptămână cu alte evenimente culturale pentru toate ...
Târgul Estival „Carte la nisip” se deschide în această duminică, de la ora 19.00, la Casa de Cultură Mangalia. El va rămâne „ancorat” la mare, pentru iubitorii de literatură, până pe 11 august, când cea de-a XVI-a ediţie a târgului estival se va închide. În programul primei seri ...
Au mai rămas doar două zile până la debutul celei de-a XIII-a ediţii a Festivalului Naţional de Creaţie şi Interpretare „Mamaia Copiilor”. Evenimentul cu tradiţie la malul mării se va desfăşura la Casa de Cultură a Sindicatelor (CCS) timp de patru zile, începând de joi, cu începere de la ...
În 2006, Consiliul Local Mangalia lua o hotărâre asupra căreia planau numeroase semne de întrebare. Mai exact, conform HCL nr. 46/2006, activitatea de reclamă şi publicitate stradală, precum şi cea de afişaj de pe teritoriul administrativ al Mangaliei, a fost preluată în concesiune de o societate ...
Consilierii locali din Mangalia se vor întruni astăzi, de la ora 18.00, într-o şedinţă în cadrul căreia vor analizate mai multe proiecte de hotărâre de interes local. Unul dintre aceste puncte se referă la mandatarea Serviciului Public Administrarea Domeniului Public şi Privat în vederea gestionării ...
LEGEA ABSURDULUI Reprezentanţii mai multor ţări membre ale Uniunii Europene nu înţeleg cum în România apar conflicte între reprezentanţii administraţiilor publice locale şi instituţiile subordonate acestora, oficialii europeni considerând că un eventual conflict de interese ar atrebui să apară atunci ...
Cea de-a XI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică Uşoară „Delfinul de Aur” se va desfăşura, de vineri şi până duminică, la Năvodari. Concursul, iniţiat de directorul Palatului Copiilor din Baia Mare, Doina Benţu, a reuşit să devină unul dintre cele mai importate evenimente de gen ...
După un an de mandat la conducerea Primăriei Mangalia, primarul Cristian Radu a concluzionat că oraşul şi cele şase staţiuni au potenţial, dar că în ultimii 20 de ani nu s-a făcut nimic pentru valorificarea acestuia. „Vrem să atragem turişti, să organizăm cât mai multe evenimente din primăvară ...
84 de locuinţe ANL urmează a fi construite în Mangalia în perioada următoare, conform unui proiect al municipalităţii. În acest sens, Consiliul Local a transmis de curând, în folosinţă gratuită, către Agenţia Naţională de Locuinţe un teren în suprafaţă de 8.400 de mp. Pe el vor fi construite trei ...
Comuna Luncaviţa a petrecut, ieri, la cea de-a XIII-a ediţie a „Sărbătorii Teilor”, unul dintre cele mai frumoase şi importante evenimente culturale cu care localitatea tulceană se mândreşte. Notorietatea frumoasei aşezări cu parfum de tei este dată nu doar de acest eveniment, ci şi de faptul ...
Locuitorii satului Dulgheru, ce aparţine de comuna Saraiu, au de sâmbătă unul dintre cele mai frumoase parcuri din judeţul Constanţa. Investiţia a fost realizată exclusiv cu banii din bugetul local, costurile investiţiei fiind semnificativ diminuate, având în vedere că reabilitarea a fost executată cu ...