Procurorii anticorupție au descins, ieri, la sediul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) și au percheziționat biroul unei consiliere a ministrului Gabriel Oprea, suspectată de comiterea unor fapte de corupţie. Ingrid Mocanu Popa a fost escortată la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) București, unde a fost audiată timp de mai multe ore. Ea este acuzată că ar fi divulgat informații secrete, nedestinate publicității. Potrivit unor surse judiciare, anchetatorii au ridicat din biroul consilierei mai multe documente și calculatorul acesteia, precum și alte probe. DNA a remis un comunicat de presă în care a precizat că, în acest caz, procurorii fac cercetări pentru infracţiuni de corupţie care ar fi fost comise de funcţionari din Ministerul Afacerilor Interne. „În cursul zilei de 14 ianuarie 2015, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii la sediul Ministerului Afacerilor Interne. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă”, se arată în comunicatul DNA.