Consiliere psihologică online, pentru narcomanii constănțeni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Pentru evitarea stigmatizării

Consiliere psihologică online, pentru narcomanii constănțeni

Sănătate 08 Ianuarie 2016 / 17:24 748 accesări
În maxim două luni, consumatorii de droguri care vor să scape de dependență vor putea discuta online cu psihologul

În maxim două luni, consumatorii de droguri care vor să scape de dependență vor putea discuta online cu psihologul

Deși, în prezent, narcomanii care vor să renunțe la dependența de droguri beneficiază de consiliere psihologică gratuită în cadrul centrelor specializate, mulți dintre cei căzuți în capcana consumului de stupefiante ezită să ceară ajutor. Specialiștii spun că, printre multiplele cauze ale acestei reticențe se numără și rușinea față de cei din jur. „Unii narcomani se tem să fie văzuți în centrele de consiliere antidrog, pentru că nu vor ca prietenii sau apropiații să afle despre problema lor”, a declarat șeful Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Constanța, Marius Cristian Oprișan. Pentru a veni în sprijinul tuturor dependenților de droguri din județul Constanța, va fi pus la punct un sistem de consiliere psihologică prin intermediul internetului. „Practic, persoana care apelează la noi va putea să discute cu psihologul din propria locuință, fără să mai vină la Centru. În acest fel vom evita stigmatizarea, beneficiarul va fi mai deschis și, cel mai important, vom putea interveni și în situațiile de criză”, a declarat Oprișan. Cel consiliat va fi înregistrat într-un sistem de conferințe online criptat, pentru a se putea păstra confidențialitatea. Programul va funcționa între orele 8.00 și 16.00, dar poate fi prelungit în caz de nevoie. Pe lângă sistemul de consiliere online, CPECA lucrează și la o aplicație pentru smartphone, care să vină în sprijinul tinerilor tentați să consume droguri.

Citește și:

Cum poți elibera un apropiat din capcana drogurilor?



12