Consiliere psihologică pentru elevul băut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Anchetă în curs de derulare Susţine că a consumat doar... un suc!

Consiliere psihologică pentru elevul băut

Social 29 Noiembrie 2012 / 00:00 309 accesări

Conducerea Liceului Tehnologic „C. A. Rosetti” din Constanţa continuă ancheta privind evenimentele petrecute marţi, când un elev din cadrul unităţii de învăţământ a venit la cursuri în stare de ebrietate. Potrivit directorului unităţii liceale, prof. Elvira Nica, ieri s-au întrunit atât Comisia de disciplină cât şi Consiliul clasei (format din toate cadrele didactice care predau la clasa în care învaţă elevul de 17 ani). „Elevul se află acasă, el fiind scutit medical pentru următoarele zile, prin urmare nu am avut ocazia de a sta de vorbă cu el. Am discutat, în schimb, cu tatăl său. Din ce ne-a spus părintele, băiatul insistă că el nu a consumat băuturi alcoolice, ci doar un suc”, a spus directorul Nica. În cadrul şedinţelor de ieri s-a decis ca, de îndată ce se va întoarce la şcoală, elevul să înceapă consilierea psihologică în cadrul cabinetului psihopedagogic al unităţii de învăţământ. Sancţiunile pe care le va primi pentru fapta sa sunt decise astăzi, în cadrul Consiliului profesoral, care se întruneşte la ora 14.00. Cel mai probabil se va alege cu nota scăzută la purtare şi, eventual, câteva zile de eliminare. Reamintim că, marţi, în jurul orei 11.00, gardianul Liceului „C. A. Rosetti” a observat că unul dintre elevii care se prezentase la cursuri era agitat şi palid. L-a dus la conducerea unităţii de învăţământ şi, în timp ce oferea explicaţii referitoare la starea sa, băiatului, aflat în clasa a X-a, i s-a făcut rău. El a fost transportat la spital cu o ambulanţă, în urma analizelor ieşind la iveală faptul că avea alcoolemia în sânge de peste 2 la mie.

Taguri articol


12