Noile structuri sociale delimitează, în lumina europenizării împresurătoare, cîteva subiecte de a căror necesitate ne dăm seama abia acum. Unul dintre subiectele cu cele mai aplicate consecinţe vizează domeniul psihologiei şcolare, un domeniu care, din anumite puncte de vedere, se află în zorii existenţei. Începutul greoi al implementării acestui domeniu în viaţa socială a cetăţii are la bază mentalităţile cocîrjate ale oamenilor. Ministerul Educaţiei şi Cercetării a prevăzut, pentru anul 2007, un oarecare buget, destul de transparent, pentru înfiinţarea şi utilarea cabinetelor psihopedagogice. Astfel, pentru fiecare inspectorat şcolar judeţean se alocă o sumă fixă în scopul dotării cabinetelor de consiliere psihopedagogică şi a cabinetelor de logopedie, în funcţie de numărul acestora. Astfel, s-au acordat 12.000 lei pentru dotarea unui cabinet de logopedie şi 16.000 lei pentru dotarea unui cabinet de consiliere psihopedagogică. Pînă aici, totul sună bine. Problema se află la nivelul lui „în funcţie de numărul acestora”. Cabinetele - care se înfiinţează la cererea directorilor unităţilor de învăţămînt, cu acordul inspectoratului şcolar judeţean - sînt foarte puţine. În traducere liberă, cererile nu s-au îmbulzit nici ele. Motivele sînt multe, polii motivaţionali situîndu-se în zona lipsei de bani, a neînţelegerii necesităţii acestor cabinete sau chiar a refuzului apropierii de această ştiinţă.

Cu toate astea, cabinetele de psihopedagogie rămîn o realitate necesară. Diferenţele dintre clasele sociale, diferenţe care devin dureros de evidente în spaţiul restrîns al şcolilor şi liceelor şi care au la bază situaţia financiară a părinţilor, implicit vestimentaţia, telefoanele mobile şi coafurile, se pot aplana prin intermediul unui specialist, iar ecourile acestora în spaţiile domestice se pot remedia şi ele. Necesitatea psihologilor în spaţiile unităţilor de învăţămînt este astfel fundamentată şi, poate, în cîţiva ani, toţi cei angrenaţi în acest proces se vor convinge şi vor acţiona întru susţinerea psihologilor care au de luptat, deocamdată, cu mentalităţile înapoiate ale majorităţii constănţenilor. Părerea prof. univ. dr. Filaret Sîntion, prodecanul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei - Universitatea „Ovidius” şi membru în consiliul director al Colegiului Psihologilor din România este definitorie în acest sens: „aceste cabinete sînt vitale. Majoritatea tinerilor psihologi sînt studenţi absolvenţi ai facultăţii noastre şi cunosc problemele cu care se confruntă”. De asemenea, doctorul psiholog Mihaela Mătărîngă, este de părere că: „necesitatea consilierii psihologice în unităţile de învăţămînt este extrem de importantă în sensul identificării elementelor comportamentale de tip suicid sau orice alte probleme cu care se confruntă copiii. Căci aceste probleme sînt foarte multe şi ele apar, în special, în zona relaţiei părinte-copil, neînţelegerile survenite putînd produce alienări”.

Doar trei specialişti constănţeni

În Constanţa există, conform declaraţiei directorului Centrului de Asistenţă Psihopedagogică (instituţie afiliată Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa), Mircea Apostol, 57 de astfel de cabinete, în sarcina unui singur psiholog revenind 500 de elevi şi 400 de preşcolari. Ministerul Educaţiei şi Cercetării prevăzuse cîte un consilier psihopedagog la 800 de copii, considerînd că problema surclasării clare va fi remediată în timp. Pentru preşcolari, anul trecut fuseseră desemnaţi şase astfel de specialişti însă, din motive obiective, în anul 2007, numărul lor s-a redus la 3! Valentina Băcăuanu, psiholog şcolar, unul dintre cei trei care activează în prezent în Constanţa ne-a declarat că are în consiliere 60 de cazuri şi că, statistic vorbind, problemele cu care se confruntă micuţii sînt legate de timiditate excesivă, instabilitate emoţională şi hiperactivitate.

Departe de a ne alătura părerii generale, aceea că acordăm prea multă importanţă unor probleme specifice vîrstei şi că vom creşte o generaţie de sensibili instabili din punct de vedere psihic, recomandăm răbdare şi perseverenţă specialiştilor care se confruntă cu genul acesta de păreri. Doctorul psiholog Mihaela Mătărîngă este optimist, sperînd că această problemă îşi va găsi rezolvarea în cîţiva ani. Subiectul rămîne însă deschis.