Consilierii aleşilor angajaţi cu contracte civile pot deveni funcţionari publici parlamentari dacă solicită acest lucru şi dacă au o vechime de cel puţin 5 ani în funcţia respectivă, potrivit unui proiect de lege al UNPR depus la Senat. „În dorinţa de profesionalizare a corpului funcţionarilor publici parlamentari se impune completarea prezentei legi prin introducerea unui nou articol care să facă referire la ocuparea funcţiei publice parlamentare de către consilierii - care reprezintă cel mai mare grad profesional - angajaţi cu contracte civile prin dovedirea valorii lor profesionale prin vechimea acumulată de minimum 5 ani în structurile Parlamentului”, argumentează iniţiatorii. Statutul de funcţionar public parlamentar implică mai multe drepturi şi beneficii, printre care stabilitatea pe post. La sfârşitul lui iunie 2015, deputații au adoptat proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar prin care este reintrodusă pensia de serviciu. Aceasta stabilește, printre altele, că funcționarii publici parlamentari cu un stagiu de cotizare de 30 de ani au dreptul la pensie pentru limită de vârstă la împlinirea vârstei standard de pensionare din sistemul public de pensii.