Consilierii locali constănţeni, în prima şedinţă din 2014

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
CLM

Consilierii locali constănţeni, în prima şedinţă din 2014

Administrație 03 Februarie 2014 / 00:00 756 accesări

Complexul hotelier Malibu, situat la intrarea în staţiunea Mamaia, va găzdui astăzi, cu începere de la ora 12.00, prima şedinţă a Consiliului Local Constanţa din acest an, ce va avea pe ordinea de zi 44 de proiecte de hotărâre, la care se vor adăuga cele din lista suplimentară. Şi pentru că vorbim despre prima şedinţă, bineînţeles că va fi aprobat bugetul municipal pentru anul 2014, ocazie cu care primarul Radu Mazăre va prezenta modul în care se vor cheltui banii în acest an. De asemenea, tot în prima şedinţă din 2014 va fi supus aprobării şi proiectul de hotărâre privind acordarea titlului de cetăţean de onoare al municipiului Constanţa Elenei Frâncu. Un proiect important supus dezbaterii va fi şi cel privind acordarea de facilităţi la transportul urban de călători în municipiul Constanţa persoanelor beneficiare ale prevederilor Legii nr. 44/1994 şi Legii nr. 341/2004. De asemenea, consilierii locali Răducu Popescu, Valentin Ciorbea, Marioara Cojoc şi Gabriel Candindatu vor veni în faţa colegilor lor cu un proiect de hotărâre privind aprobarea organizării reţelei şcolare a unităţilor de învăţământ de stat şi particular preuniversitar din municipiul Constanţa pentru anul şcolar 2014-2015.



12