Consilierul de presă al preşedintelui iranian, Mahmoud Ahmadinejad, Ali Akbar Javanfekr, director al agenţiei oficiale Irna, a fost încarcerat miercuri, după ce a fost condamnat, în februarie, la şase luni de închisoare. Ali Akbar Javanfekr, care a fost găsit vinovat pentru două capete de inculpare, a fost arestat miercuri seara, în vederea ispăşiirii pedepsei, a anunţat Parchetul General al Taheranului, citat de agenţia Fars. El a fost încarcerat la închisoarea Evin de la Teheran, potrivit Irna. Această încarcerare are loc în timp ce Ahmadinejad se află la New York, unde a susţinut, miercuri, un discurs în faţa Adunării Generale a ONU. Preşedintele urmează să revină în Iran la sfârşitul săptămânii.
Javanfekr a fost condamnat pentru că l-a insultat pe liderul suprem, că a publicat conţinuturi contrare valorilor islamice şi moralei publice, fiindu-i interzisă orice activitate în domeniul media. Avocatul său a sugerat că acuzaţiile sunt legate de publicarea într-o revistă de stat controlată de către Javanfekr a unui articol critic cu privire la obligarea femeilor să poarte vălul islamic în Iran. Ultraconservatorii au lansat, anul trecut, o campanie violentă împotriva preşedintelui Ahmadinejad şi unora dintre apropiaţi săi, acuzaţi de deviaţionism şi punere în discuţie a fundamentelor Republicii islamice. Încarcerarea lui Javanfekr are loc la câteva zile după cele ale fiului şi fiicei fostului preşedinte Akbar Hashemi Rafsandjani, considerat un moderat.