Consilierul juridic al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa este cercetat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa pentru infracţiunile de luare de mită şi trafic de influenţă. Potrivit unui comunicat de presă remis vineri de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, Carmela Endora Gherghina, consilier juridic în cadrul unităţii sanitare, a fost prinsă în flagrant, în propriul birou, imediat după ce a primit de la o infirmieră suma de 200 de lei şi o sticlă de whisky, pentru a rezolva favorabil o anchetă disciplinară care o viza. Anchetatorii susţin că infirmiera a depus un denunţ împotriva consilierei juridice. La operaţiunea de flagrant, desfăşurată sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, au luat parte ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa şi lucrătorii Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Constanţa. Suspecta a fost escortată apoi la sediul Parchetului, pentru audieri. “Am fost informaţi de către reprezentanţii Parchetului cu privire la ceea ce s-a întâmplat, dar nu ni s-au dat foarte multe informaţii. Nu ne putem pronunţa sub nicio formă asupra acestui subiect, este treaba Parchetului să deruleze ancheta şi să facă lumină în acest caz. Nu ştim încă dacă împotriva consilierei juridice se va dispune o măsură preventivă”, a declarat, vineri după-amiază, dr. Cătălin Grasa, directorul medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.