Consilierul Nicolae Fronescu a murit după ce s-a aruncat de la etajul 10!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
„Nimic nu prevestea tragedia”

Consilierul Nicolae Fronescu a murit după ce s-a aruncat de la etajul 10!

Eveniment 29 Iulie 2015 / 00:00 10604 accesări

Consilierul județean Nicolae Fronescu, de 48 de ani, și-a pierdut viața ieri, în jurul prânzului, după ce s-a aruncat în gol de la etajul 10 al unui bloc aflat în construcție pe strada Eliberării, din municipiul Constanța, la nr. 47. Autoritățile au aflat despre nenorocirea petrecută în apropierea autobazei RATC Constanța, după ce au primit mai multe apeluri prin linia unică 112. Polițiștii Secției 4 au sosit, în scurt timp, la locul tragediei și au stabilit că victima este consilierul județean Nicolae Fronescu, fost director al Direcției Piețe, Târguri și Oboare Constanța și președinte al Consiliului de Administrație al RATC Constanța.

POVESTEA UNUI GEST PREMEDITAT Potrivit unor surse neoficiale, Nicolae Fronescu a mers ieri la imobilul respectiv și l-a rugat pe unul dintre responsabilii de șantier să-i arate câteva apartamente, explicându-i că ar vrea să cumpere o proprietate în clădire. Fără să bănuiască adevăratele intenții ale bărbatului, acesta l-a condus până la etajul doi și i-a prezentat o locuință. Conform acelorași surse, consilierul județean i-ar fi spus apoi celui care îl însoțea că ar dori să vadă și un apartament situat la ultimele niveluri ale imobilului, motivând că îl interesează priveliștea. Cei doi au urcat până la etajul 10. Potrivit oamenilor legii, în momentul în care a ajuns în balcon, Nicolae Fronescu s-a aruncat, pur și simplu, în gol... Bărbatul s-a prăbușit pe un copac. Medicii sosiți la locul tragediei nu au mai putut face nimic altceva decât să constate decesul consilierului județean.

SUFEREA DE DEPRESIE Polițiștii Secției 4 au pornit o anchetă pentru a elucida împrejurările exacte în care nenorocirea a avut loc. Ei spun că victima nu a lăsat în urmă vreun bilet prin care să explice de ce a recurs la acest gest disperat. Surse judiciare au precizat că Nicolae Fronescu suferea de depresie. Trupul său neînsuflețit a fost transportat la morgă, unde astăzi va fi efectuată necropsia. Nicolae Fronescu locuia în vecinătatea imobilului aflat în construcție. El lasă în urmă o soţie şi un băiat de 17 ani care zilele trecute şi-a serbat ziua de naştere.

Şoc extrem printre colegii şi prietenii consilierului:

„Nimic nu prevestea tragedia”

Fost director al Direcţiei Pieţe, Târguri şi Oboare din cadrul Primăriei Constanţa (în perioada 2003 - 2015), membru în Consiliul de Administraţie al RATC Constanţa, consilier județean în două mandate (2008 - 2012 și 2012 - 2015) şi membru al PSD Constanţa, Stelian-Nicolae Fronescu a fost apreciat de colegi și prieteni, indiferent de locul de muncă pe care l-a avut. Ion Ciobanu, actualul șef al Direcţiei Pieţe, Târguri şi Oboare, a lucrat alături de Fronescu vreme de 12 ani. ”Am luat-o de jos amândoi. Am lucrat împreună vreme de 12 ani și pot să spun că a fost un coleg extraordinar. Ne înțelegeam perfect. Ultima dată când ne-am văzut a fost în iunie și am vorbit câteva minute. Din câte știu, avea probleme de sănătate, dar știu că, în ultima perioadă, făcea sport și mai știu că își dorea să-și revină și să se liniștească. În ciuda problemelor, nimic nu prevestea tragedia”, a povestit Ciobanu, pentru Telegraf.

Vestea morții lui Fronescu l-a afectat foarte puternic pe vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, Cristinel Dragomir. Sâmbăta trecută au petrecut împreună, s-au distrat şi au povestit la botezul copilului unui prieten comun. ”Era vesel, binedispus. Am văzut meciul Steaua - CFR împreună. Am râs împreună și am făcut glume. Știu că făcea sport și că avusese niște probleme. Păcat, a fost un coleg extraordinar. Dumnezeu să-l odihnească”, a spus Dragomir.

La fel de surprins de moartea lui Fronescu a fost și primarul interimar al Constanței, Decebal Făgădău. El a spus că Stelian-Nicolae Fronescu era un om serios, muncitor și un coleg foarte bun. ”Îmi pare nespus de rău. Abia îmi găsescu cuvintele. Sunt alături de familia sa și voi încerca să-i ajut cu tot ce pot”, a declarat Făgădău pentru Telegraf.

Vicepreședintele CJC Cristi Darie a declarat că Fronescu a fost un om cu un bun simț ieșit din comun. ”Îi era și rușine să îți treacă prin față. Și dacă mă supăra cu ceva, nu puteam să îl cert, pentru că mereu vorbea respectuos. Nici acum nu îmi revin din șoc. Ne-am văzut ultima sâmbătă, la o petrecere. Am schimbat câteva vorbe și am glumit. Nu înțeleg ce l-a împiedicat să recurgă la acest gest. Din păcate, a lăsat un urmă o soție și un băiat de 17 ani, vârstă pe care a împlinit-o zilele trecute”, a punctat Darie.

Vădit emoționat de această tragedie a fost și vicepreședintele PSD Constanța, George Vișan, care a afirmat că nu înțelege ce s-a întâmplat cu Fronescu de s-a sinucis. ”Sunt profund înmărmurit. Nu am văzut la el niciun semn că ar avea probleme. Nici medicale, nici cu justiția. Era un om citit și puteai vorbi orice cu el”, a spus Vișan.

Un alt social democrat care deplânge moartea lui Fronescu este și Constantin Gălușcă, membru PSD. ”A fost un om cu adevărat respectuos. Aveai foarte mare încredere în el. Dacă îl sunam la 10 noaptea și îi spuneam să vină la partid, el era prezent. Niciodată când am vorbit nu a spus „nu” la ceva. A fost un om de mare caracter. Un om valoros. Nu știu ce l-a îndemnat să se ducă pe lumea cealaltă”, a spus Gălușcă.

Și colegii din opoziție au numai cuvinte de laudă la adresa fostului consilier județean. George Măndilă (PNL) spune că este o veste groaznică. ”E surprinzător ceea ce a făcut Fronescu. Era un coleg apreciat. Condoleanțe familiei!”, a spus Mândilă.

Mesaje de condoleanţe

„Consiliul Judeţean Constanţa deplânge tragica dispariţie a celui ce a fost Stelian-Nicolae Fronescu şi transmite sincere condoleanţe familiei îndoliate. Consilier judeţean în două mandate, Stelian-Nicolae Fronescu a fost un exemplu de demnitate şi omenie pentru cetăţenii judeţului Constanţa şi pentru colegii săi din Consiliul Judeţean. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”

„Preşedintele ales al CJC, Nicuşor Daniel Constantinescu, îşi exprimă durerea şi profundul regret faţă de trecerea în nefiinţă a bunului prieten şi coleg Stelian-Nicolae Fronescu şi transmite sincere condoleanţe familiei îndurerate. Consilier judeţean PSD, Stelian-Nicolae Fronescu şi-a dedicat ultimii ani din viaţă comunităţii constănţene, iniţiativele sale fiind mereu în sprijinul cetăţenilor judeţului Constanţa. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”

„Organizația Județeană Constanța a PSD transmite condoleanțe familiei consilierului județean Stelian-Nicolae Fronescu. În aceste momente extrem de dificile, suntem alături de familia și apropiații consilierului județean Fronescu. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”

„Apropiat colaborator timp de mai bine de un deceniu, Nicolae Fronescu a lăsat un gol sumbru în minţile şi inimile tuturor celor care l-au cunoscut. Redacţia cotidianului Telegraf îşi exprimă regretele profunde şi este alături de familia îndoliată. Dumnezeu să-l ierte şi odihnească!”



12