Consiliile Naţionale al PSD şi PC se reunesci, astăzi, în şedinţă comună, pentru a valida şi lansa în dezbatere publică oferta de guvernare a alianţei celor două formaţiuni, după care vor avea loc şedinţe separate ale social-democraţilor şi ale conservatorilor. Oferta politică va avea, potrivit declaraţiilor conducerilor celor două partide, o componentă socială puternică, cuprinzînd zece angajamente ale Alianţei pe fiecare domeniu şi categorie socială. Documentul se va referi, în principal, la menţinerea puterii de cumpărare a populaţiei prin o serie de măsuri cum ar fi majorarea pensiilor, reducerea TVA la produsele alimentare de bază, majorarea salariilor ţinînd cont de productivitate. Una dintre principalele prevederi ale ofertei de guvernare PSD-PC va fi alternativa la actuala cotă unică de impozitare, de 16%, respectiv “impozitarea regresivă”, alternativă propusă de fostul premier Adrian Năstase. Alte teme abordate în oferta politică sînt cele privind sănătatea, educaţia, dezvoltarea economică competitivă şi redobîndirea respectului de a fi român în străinătate. Potrivit unor surse din cadrul celor două formaţiuni, la această reuniune este posibil să fie discutată şi propunerea Alianţei PSD+PC pentru formula guvernamentală, fără să fie menţionate numele celor care vor primi portofoliile. Potrivit surselor menţionate, unul dintre liderii PC a făcut acestă propunere, care ar fi fost agreată de mai mulţi, iar în timpul şedinţei Consiliului Naţional s-ar putea face referiri la modul în care trebuie să fie reorganizate ministerele. Una dintre propuneri ar fi înfiinţarea unui Minister al Energiei, desprins din Ministerul Economiei şi Finanţelor, iar alta vizînd agenţiile guvernamentale care ar fi încărcat prea mult administraţia. Liderul PSD Mircea Geoană a anunţat deja cîteva nume care vor ocupa fotolii ministeriale în viitoarea guvernare: Ilie Sîrbu la Agricultură, Liviu Dragnea la Administraţie, Ioan Toma la Dezvoltare, Victor Ponta la Justiţie şi Nicolae Bănicioiu la Tineret. De asemenea, Geoană a mai anunţat că vicepreşedintele PSD Cristian Diaconescu va avea cu certitudine un loc în viitorul guvern PSD, întrucît şi-a cîştigat galoanele în lupta electorală din Bucureşti, dar nu a menţionat şi un eventual domeniu pentru acesta. Surse din PSD au relatat, referitor la Diaconescu, că şi-ar dori portofoliul Externelor, în condiţiile în care Justiţia i-ar reveni lui Ponta. Şi PC vizează anumite posturi în viitoarea guvernare comună PSD-PC, în domenii de interes pentru formaţiunea conservatoare, legate de IMM-uri, economie, sănătate, juridic. Surse parlamentare au mai precizat că este posibil să fie pusă în discuţie şi propunerea ca liderul PSD Mircea Geoană să fie viitorul premier în cazul cîştigării viitoarelor alegeri din toamnă, avînd în vedere faptul că în Statul PSD se prevede că preşedintele partidului are prima opţiune pentru funcţia de prim-ministru. După ce oferta de guvernare va fi validată, cele două Consilii Naţionale se vor reuni în sedinţe separate. Separat, membrii Consiliul Naţional al PSD vor asista la festivitatea de premiere a aleşilor locali cu rezultate excepţionale, premiile constînd, aşa cum promitea Mircea Geoană la Mamaia, acum trei săptămîni, în medalii şi diplome.