Consiliul de Securitate al ONU a condamnat în unanimitate recentele teste balistice nord-coreene

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Consiliul de Securitate al ONU a condamnat în unanimitate recentele teste balistice nord-coreene

Externe 08 Martie 2017 / 08:00 457 accesări

Consiliul de Securitate al ONU a condamnat în unanimitate recentele teste cu rachete balistic efectuate de Coreea de Nord şi denunţă comportamentul destabilizator al Phenianului, relatează Le Figaro online. Consiliul de Securitate al ONU trebuie să se reunească miercuri, cu uşile închise, pentru a examina răspunsul care trebuie dat în faţa a ceea ce Washingtonul, Seulul şi Tokyo au prezentat ca fiind o "provocare". Într-un comunicat difuzat marţi seara, cei 15 membri ai Consiliului au estimat că testele cu rachete balistice, interzise Phenianului printr-o rezoluţie ONU, "contribuie la dezvoltarea vectorilor nucleari şi cresc tensiunile în regiune şi dincolo de aceasta". Ei ameninţă cu "luarea de măsuri suplimentare semnificaive" în cadrul reuniunii care urmează să aibă loc. Coreea de Nord a lansat, luni dimineaţă, patru rachete balistice în mare, în largul coastei de nord-vest a Japoniei, după ce statul a promis că va răspunde la exerciţiile militare ale SUA şi Coreei de Sud, pe care le consideră o pregătire de război. Agenţia oficială de presă nord-coreeană, KCNA, a anunţat apoi că tirul efectuat luni de Coreea de Nord cu patru rachete balistice în direcţia Japoniei a fost un exerciţiu în vederea lovirii, în caz de necesitate, a bazelor americane în Japonia.



12