22 Decembrie 2024, 18:06
Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite urmează să se întrunească marți cu ușile închise pentru a discuta ultimul test cu rachetă nord-coreean, la cererea SUA, Japoniei și Coreii de Sud, informează Reuters, care citează surse diplomatice. Coreea de Nord a lansat duminică o nouă rachetă balistică în largul coastei sale estice, al doilea test cu rachetă într-o săptămână. Consiliul de Securitate al ONU a impus primele sancțiuni la adresa Phenianului în 2006 și a înăsprit aceste măsuri ca răspuns la cinci teste nucleare și două lansări de rachete cu rază lungă de acțiune. Coreea de Nord amenință cu un al șaselea test nuclear.