Reprezentantul permanent al palestinienilor la ONU, Riyad Mansour, a cerut Consiliului de Securitate să acţioneze de urgenţă pentru a opri ”actele ilegale şi agresive ale Israelului în zona Esplanadei Moscheilor”. Noi confruntări au izbucnit duminică, între credincioşii musulmani şi poliţia israeliană, în această zonă pe care evreii o numesc Muntele Templu, cel puţin 30 de persoane fiind rănite. Esplanada Moscheilor, unde se află Moscheea Al-Aqsa şi Domul Stîncii, este al treilea loc sacru al islamului, după Mecca şi Medina. De asemenea, Muntele Templului, situat în aceeaşi locaţie cu Moscheea Al-Aqsa, este cel mai sfînt loc al iudaismului. ”Comunitatea internaţională nu poate rămîne pasivă în timp ce Israelul, forţă de ocupaţie, continuă să comită acte ilegale şi agresive, în special în Ierusalimul de Est”, a declarat Mansour într-o scrisoare adresată preşedinţiei Consiliului de Securitate ONU, asigurată luna aceasta de Vietnam. Scrisoarea îndeamnă Consiliul de Securitate să îşi asume responsabilitatea pentru a permite respectarea dreptului internaţional şi evitarea deteriorării situaţiei. ”Israelul trebuie să înţeleagă că membrii comunităţii internaţionale nu vor recunoaşte şi nu vor accepta situaţiile ilegale pe care încearcă să le impună. Solicităm o acţiune urgentă pentru a obliga Israelul să înceteze practicile ilegale”, subliniază scrisoarea.
Amnesty International a acuzat, marţi, Israelul că îi privează pe palestinieni de rezervele de apă, permiţîndu-le în acelaşi timp coloniştilor israelieni din Cisiordania să profite de cantităţi aproape nelimitate. Israelul limitează sever accesul la rezervele de apă din Teritoriile Palestiniene păstrînd controlul total asupra resurselor comune şi ducînd politici discriminatorii, susţine organizaţia pentru apărarea drepturilor omului, într-un raport. ”Piscine, peluze bine udate şi vaste exploataţii agricole irigate din colonii contrastează cu satele palestiniene învecinate ale căror locuitori trebuie să se lupte în fiecare zi pentru a-şi asigura necesarul de apă”, continuă raportul. Potrivit Ministerului israelian al Afacerilor Externe, Israelul repartizează în mod echitabil resursele de apă cu palestinienii. În schimb, susţine Amnesty, palestinienilor nu li se permite să sape noi puţuri sau să le restaureze pe cele vechi, fără a obţine un permis din partea autorităţilor israeliene. Numeroase drumuri din Cisiordania sînt închise sau limitate circulaţiei, ceea ce obligă camioanele-cisternă să facă ocoluri pentru a aproviziona satele care nu sînt racordate la reţeaua de distribuţie a apei. Amnesty evaluează la circa 200.000 numărul palestinienilor fără acces la apă curentă în Cisiordania. În Fîşia Gaza, ofensiva israeliană din iarna trecută a avariat rezervoarele de apă, puţurile, canalele şi staţiile de pompare, pagube care se adaugă impactului blocadei israeliene şi egiptene din teritoriu. Sistemul de tratare a apelor uzate a fost afectat în mod special deoarece Israelul interzice importul de conducte şi alte echipamente metalice de teamă că ele ar putea fi utilizate la fabricarea rachetelor artizanale.