Apariţia gripei A/H1N1 a declanşat, în aprilie 2009, spectrul unei pandemii ucigaşe la scară planetară, însă un an mai târziu, criticii acuză dramatizarea considerată excesivă a pericolului şi miliardele cheltuite pentru achiziţionarea de medicamente şi vaccinuri. „Sume enorme au fost cheltuite de ...
ITALIA Confirmarea condamnării lui Romulus Mailat Procurorii Curţii de Casaţie din Italia au cerut confirmarea condamnării la închisoare pe viaţă a românului Nicolae Romulus Mailat, acuzat de uciderea, tâlhărirea şi agresarea sexuală a Giovannei Reggiani, în octombrie 2007. În iulie 2009, Nicolae ...
O comisie de experţi a început să examineze de ieri, la sediul din Geneva al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), modul în care a fost gestionată pandemia de gripă A/H1N1. Răspunzând acuzaţiilor potrivit cărora, sub influenţa grupurilor farmaceutice, s-ar fi exagerat riscurile primei pandemii a ...
Campanie de sensibilizare Apelul comunităţii rrom adresat UE de a trece de la vorbe la fapte în ceea ce priveşte combaterea discriminării a fost ascultat de Consiliul Europei. Acest for a declanşat campania Dosta!, în încercarea de a elimina stereotipiile faţă de rromi. Campania o are ca protagonistă pe ...
Doi coraportori din cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) vor efectua o vizită de lucru la Chişinău în perioada 5-6 aprilie. Josette Durrieu, reprezentând grupul Socialiştilor, şi Egidijus Vareikis, din grupul Partidul Popular European - Creştin Democraţi, sunt coraportori ai APCE pentru ...
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi alte instituţii publice au creat panică inutilă în legătură cu pandemia de gripă A/H1N1, potrivit unui raport despre gestionarea pandemiei realizat de britanicul Paul Flynn şi prezentat Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Paul Flynn, vicepreşedinte al ...
Deputatul Tudor Ciuhodaru va depune la Camera Deputaţilor un proiect legislativ vizând soluţionarea promptă a cazurilor de malpraxis prin posibilitatea rezolvării amiabile între pacient, unitatea medicală şi societatea de asigurări a prejudiciului cauzat de acte medicale. Iniţiativa legislativă se referă ...
ITALIA Colectă pentru înmormântarea unui bebeluş român Autorităţile italiene au lansat o colectă de fonduri pentru organizarea înmormântării bebeluşului unei familii de români, mort la naştere. Colecta a fost organizată în localitatea Cassino, situată la sud de Roma. Familia de români nu dispune ...
Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) va organiza o a doua audiere publică cu titlul \"Gestionarea pandemiei A/H1N1: nevoia de mai multă transparenţă\", la Paris, la 29 martie, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene. Audierea, organizată de Comisia pentru Afaceri Sociale, Sănătate şi ...
Preşedintele Partidului Democrat, Marian Lupu, salută poziţionarea României ca susţinător al Chişinăului, dar apreciază că Bucureştiul are el însuşi probleme în cadrul UE şi nu poate ajuta R. Moldova în realizarea aspiraţiilor sale europene. ”Pentru a susţine Moldova pe calea integrării ...
Proiectul noii Constituţii a R. Moldova va viza eliminarea prevederilor referitoare la limbă, restructurarea administrativă în vederea autogestionării economice, dar şi integrarea în UE, a declarat preşedintele moldovean, Mihai Ghimpu. Decizia Alianţei pentru Integrarea Europeană de a modifica legea ...
Agenţia Consiliului Europei împotriva rasismului (ECRI) a denunţat, marţi, climatul rasist şi discriminarea din Marea Britanie, Estonia, Austria şi Albania. Infracţiunile şi violenţele rasiste s-au înmulţit în ultimii cinci ani în Marea Britanie, potrivit ECRI, care cere autorităţilor să îşi ...
Toţi constănţenii care conştientizează pericolul reprezentat de cei care comercializează droguri, „legal” sau ilegal, sunt invitaţi pe data de 9 martie, la Casa de Cultură a Sindicatelor, unde se va desfăşura un concert susţinut de Anna Lesko, Anne şi Distinto. Evenimentul reprezintă o ...
Studenţii Universităţii Maritime din Constanţa (UMC) din cadrul Catedrei Inginerie Mecanică Navală, specializarea “Inginerie şi Protecţia Mediului în Industrie”, care în anul III universitar parcurg cursul “Managementul situaţiilor de urgenţă”, organizează luni, 1 martie 2010 ...
Comisarul pentru Drepturile Omului din cadrul Consiliului Europei, Thomas Hammarberg, este de părere că guvernele europene nu aplică imigranţilor de etnie romă un tratament similar cu celelalte categorii care au nevoie de protecţie. ”Imigranţii romi sunt repatriaţi forţat în locurile unde riscă să le ...
Serviciile poloneze de control al traficului aerian au confirmat că cel puţin şase zboruri CIA au aterizat, în 2003, la o bază aeriană din nordul Poloniei, scoasă din folosinţă, relatează ”The Guardian”. Este pentru prima dată când autorităţile poloneze admit implicarea lor în programul ...